25
Joi, Apr

sursă foto: Primăria Brașov

Eveniment

Având în vedere experiența din anii trecuți, când din cauza cererii foarte mari au apărut întârzieri în asigurarea materialului antiderapant, Primăria Brașov a luat decizia să facă această aprovizionare din timp, astfel încât în momentul în care începe ninsoarea, activitatea de deszăpezire să poată fi derulată în condiții optime.

Astfel, Municipalitatea a achiziționat 2.000 de tone de material antiderapant, pe care operatorul de deszăpezire l-a depozitat în cele două centre din municipiul Brașov. Conform contractului intrat în vigoare în 15 decembrie 2019, operatorul de deszăpezire, Comprest SA, are obligația ca începând din data de 15 noiembrie să aibă utilajele pregătite pentru intervenție. În cazul în care este necesară intervenția înainte de această dată, operatorul va interveni, la comanda primăriei, utilajele fiind deja pregătite.

,,Pentru deszăpezirea din sezonul 2020-2021 avem pregătite 86 de autospeciale și utilaje, situate în locațiile de pe strada Carierei și Zizinului, unde avem și depozitele de sare. Dintre cele 86 de autovehicule, 31 sunt autobasculante de mare capacitate cu tracțiune 8x6, 6x6 și 4x4, 15 sunt unimog-uri dotate cu răspânditor de material antiderapant și lamă. Mai avem 26 de tractoare de mică și mare capacitate, de asemeni dotate cu împrăștietoare și cu lamă, și diverse alte utilaje multifuncționale, pentru încărcat sarea, pentru acces în locații înguste etc. În depozite avem aproximativ 2.000 t de sare. Trebuie să fac precizarea că nu este sare simplă, este sare cu inhibitori de coroziune, pentru a proteja mediul și mașinile participante la trafic. Din 15 noiembrie se va intra în comandamentul de deszăpezire, astfel încât să putem acționa imediat ce timpul va cere acest lucru. Subliniez că atunci când se efectuează deszăpezirea, în prima fază se intervine pe principalele străzi și artere, unde se află scoli, grădinițe, stații de autobuz, instituții de stat etc, astfel încât să nu se paralizeze circulația, în următoarea etapă se intră pe străzile secundare, iar în ultima etapă se intră pe străduțele din cartiere“, a declarat Mihai Ion, director producție Comprest SA.

Ca și anul trecut, pentru reducerea timpului de intervenție și creșterea eficienței, activitatea de deszăpezire va fi asigurată din cele 3 centre, unde vor exista utilaje și depozite de material antiderapant: str. Carierei, str. Zizinului și Poiana Brașov.

Activitatea de deszăpezire va fi asigurată, conform contractului, cu 86 de utilaje:

 - 31 de utilaje de mari dimensiuni cu lamă și răspânditor;

- 15 unimoguri cu lamă și răspânditor;

- 2 tractoare cu lamă și răspânditor;

- 24 de tractorașe cu lamă și răspânditor;

- 14 utilaje de încărcare: încărcătoare frontale, buldoexcavatoare și buldozere.

Etapele pentru deszăpezire:

- etapa 1: arterele principale, unitățile medicale, unitățile de învățământ, instituțiile de intervenție, străzile pe care circulă mijloacele de transport în comun;

-etapa 2: străzile de legătură cu arterele principale;

- etapa 3: străduțele din interiorul cartierelor.

Având în vedere specificul anumitor zone în pantă, cum ar fi cartierul Șchei, activitatea de deszăpezire se face, și aici, în prima și a doua etapă.

Activitatea de deszăpezire pe toate arterele de circulație din municipiul Brașov va fi asigurată de către Comprest S.A., cu excepția tronsoanelor 1, 2 și 3 ale ocolitoarei, care este asigurată de CNAIR.

 


România are nevoie de ONG-uri și presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul!
Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: