24
Mie, Apr

sursa foto: Guliver/GettyImages

Eveniment

UPDATE

Joe Biden va deveni al 46-lea președinte al Statelor Unite, conform proiecțiilor anunțate de mai multe canale media, între care CNN și Associated Press, făcute după calcularea voturilor obținute de candidatul democrat în statul Pennsylvania.

Acest stat îi aduce lui Joe Biden scorul electoral necesar accederii în funcția de la Casa Albă.

Joe Biden, care avea 253 de voturi electorale, a câștigat scrutinul din Pennsylvania, obținând încă 20 de voturi electorale, astfel încât democratul depășește pragul de 270 de voturi necesar pentru a-i fi proclamată victoria.

Alegerile prezidențiale de la 3 noiembrie intră în istorie ca fiind scrutinul cu cea mai mare participare la vot, iar Joe Biden este președintele care a fost ales cu cel mai mare număr de voturi din istoria Statelor Unite, după cum și Donald Trump este candidatul care pierde cursa electorală cu un număr-record de voturi.

ȘTIRE INIȚIALĂ

Fostul vicepreședinte Joe Biden a avut vineri seara târziu (sâmbătă dimineață, ora României), a patra apariție publică de la încheierea alegerilor prezidențiale din 3 noiembrie.

De la reședința sa din Wilmington, Delaware, mesajul lui Biden către americani a fost oarecum similar celor din zilele precedente: aveți răbdare, fiți calmi, vom câștiga. 

Deși era așteptată încă de dimineață, apariția publică a lui Joe Biden s-a produs aproape de miezul nopții (ora de pe coasta de est a Statelor Unite).  Întârzierea se explică prin faptul că democratul a așteptat probabil încheierea procesului electoral în unele dintre statele unde mai continua numărarea voturilor, astfel încât să-și poată proclama victoria. Cum voturile încă se mai numără, Joe Biden s-a ferit să-și revendice prematur victoria, subliniind că „fiecare vot contează să fie numărat”.

„Poate că uitându-vă la televizor, vi se pare că numărarea voturilor se mișcă greu, dar nu uitați, nu sunt niște simple numere, sunt voturile voastre” - le-a spus Joe Biden americanilor, cărora le-a lansat un nou apel la răbdare și calm. „Democrația funcționează, voturile voastre vor fi numărate. Nu voi lăsa să se oprească”, a spus Joe Biden, într-o aparentă aluzie că va contracara demersurile în justiție ale echipei Donald Trump referitoare la numărarea voturilor.

De altfel, numele oponentului său din alegerile de la 3 noiembrie nici măcar nu a fost pomenit. Joe Biden s-a concentrat pe un mesaj pașnic și pe un apel la solidaritate: „Avem multe probleme de rezolvat, n-avem timp de războaie”, a declarat fostul vicepreședinte din administrația Obama. 

„Așteptăm rezultatele finale, dar nu stăm degeaba”, a ținut să sublinieze candidatul democrat, schițându-și un profil de viitor președinte. El a arătat că împreună cu coechipiera sa, Kamala Harris, care va deveni vicepreședinte, lucrează deja și fac planuri pentru a fi pregătiți să ia primele măsuri încă din „prima zi” când vor veni la Casa Albă. Prioritatea maximă va fi combaterea pandemiei, iar pentru aceasta, Joe Biden și Kamala Harris au avut deja consultări cu specialiști, a explicat Joe Biden. Alte priorități vor fi economia, șomajul pe care l-a adus pandemia, dar și încălzirea climatică, a menționat Joe Biden.

El a promis că sâmbătă va veni din nou în fața americanilor cu un nou mesaj.

Joseph Biden are şanse mari să obţină confirmarea victoriei în scrutinul prezidenţial din SUA, în contextul în care avansul său a crescut în statele Pennsylvania şi Nevada.


România are nevoie de ONG-uri și presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul!
Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: