24
Mie, Apr

sursă foto: banatulazi.ro

Eveniment

La data de 26 noiembrie 2020, în jurul orei 12.00, polițiști din cadrul Secției 1 Poliție Brașov au fost sesizați cu privire la faptul că o femeie ar fi fost agresată fizic, în timp ce se afla pe raza municipiului Brașov.

"În temeiul sesizării, un echipaj din cadrul Poliției Locale Brașov a fost dirijat la fața locului, ocazie cu care a identificat două femei în vârstă de 44 ani, respectiv 19 ani, care au reclamat faptul că ar fi fost agresate fizic și amenințate de către o persoană de sex masculin. Agresorul a fost depistat de către polițiștii locali, acesta fiind predat polițiștilor din cadrul Secției 1 Poliție Brașov în vederea efectuării de cercetări.

În cauză, s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de  “amenințare”, ”lovirea sau alte violențe” și ”tulburarea ordinii și liniștii publice”, dosar instrumentat sub coordonarea unității de parchet competente, în care se va propune soluție legală la finalizarea anchetei.

În baza probatoriului administrat în cauză, suspectul a fost reținut pentru 24 de ore și introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Brașov.

Cercetările sunt continuate de către polițiștii Secției 1 Poliție Brașov, sub coordonarea procurorului de caz, în vederea lămuririi tuturor împrejurărilor de fapt și stabilirii răspunderii judiciare", potrivit unui comunicat de presă al I.P.J. Brașov.


România are nevoie de ONG-uri și presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul!
Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: