06
Joi, Mai

sursă foto: Poliția Locală Brașov

Eveniment

1.017 sancțiuni la regimul rutier în primele trei luni ale anului!

Valoarea totală a acestor amenzi a fost de 78.580 de lei.

Polițiștii locali i-au taxat pe șoferii care au și-au lăsat mașinile în locuri nepermise, fie că vorbim despre blocarea accesului în imobile, ocuparea locurilor ce aparțin altor șoferi, parcarea pe locurile special amenajate pentru persoanele cu dizabilități, fără să aibă acest drept, ori în zone semnalizate cu indicatoare de parcare/oprire/staționare interzise, pe spații verzi sau chiar pe trotuare.

În acest ultim caz s-au “încadrat” 233 de șoferi. Deși o parte dintre ei au primit doar avertismente, acestea au fost însoțite de puncte penalizare pe carnetul de conducere, adică polițiștii locali au aplicat complementar sancțiunilor, un total de 468 de puncte penalizare pentru aceia care au folosit trotuarul drept parcare.

Măsurile luate de către agenții de la Biroul Rutier au fost atât în timpul misiunilor de patrulare, cât și în urma sesizărilor venite din partea cetățenilor, iar cele mai multe procese verbale au fost “scrise” în perioada week-end-urilor, când orașul și Poiana Brașov au fost luate cu asalt de turiști.