18
Joi, Apr

sursa foto: arhiva

Eveniment

Polițiști din cadrul Serviciului de Investigații Criminale Brașov, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Tribunalul pentru Minori și Familie Brașov, efectuează cercetări în cadrul unui dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de “omor calificat” și “tâlhărie”.

"În fapt, la data de 08 aprilie 2021, Inspectoratul de Poliție Județean Brașov a fost sesizat prin apelul unic de urgență 112 de către o femeie din municipiul Brașov, cu privire la faptul că pe scara imobilului unde locuiește se află o persoană de sex masculin în stare de inconștiență, ce prezintă urme vizibile de violență.

La fața locului s-au deplasat, de îndată, polițiștii brașoveni, care au identificat persoana în cauză ca fiind un bărbat, în vârstă de 46 ani, cadrele medicale sosite la fața locului declarând decesul acesteia.

Din primele cerecetări efectuate în cauză, polițiștii au stabilit faptul că victima prezenta mai multe leziuni la nivelul pieptului, ce ar fi putut fi provocate cu un obiect tăietor – înțepător.

Sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Brașov, s-a constituit echipa operativă complexă formată din polițiști ai Serviciului de Investigații Criminale, Poliției Municipiului Brașov – Biroul de Investigații Criminale, Serviciului Criminalistic și Poliției Municipiului Săcele în vederea efectuării cercetărilor și identificării autorului.

În urma unui complex de activități investigativ-operative, polițiștii au identificat autorul faptei în persoana unui tânăr, în vârstă de 23 ani din județul Olt, stabilindu-se faptul că acesta ar fi fost ajutat de o altă persoană, o tânără, în vârstă de 17 ani din municipiul Brașov.

În continuare, polițiștii au stabilit faptul că, tânăra ar fi postat pe o pagină de internet un anunț pentru găsirea unui loc de muncă, fiind abordată în acest sens de către victimă.

La data de 08 aprilie 2021, tânăra, împreună cu bărbatul în vârstă de 23 ani, între cei doi existând o relație de prietenie, s-ar fi deplasat la domiciliul persoanei vătămate, unde, tânărul, folosindu-se de un obiect tăietor – înțepător, i-ar fi aplicat victimei mai multe lovituri la nivelul pieptului,  ulterior cei doi sustrăgând mai multe bunuri din interiorul locuinței.

Ieri, 12 aprilie 2021, polițiștii brașoveni, împreună cu luptători din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale Brașov, au pus în executare un mandat de percheziție domiciliară pe raza municipiului Brașov, unde au fost depistați cei doi tineri, precum și mai multe bunuri ce ar fi fost sustrase din imobilul persoanei vătămate, cele din urmă fiind ridicate în vederea continuării cercetărilor.

În baza probatoriului administrat în cauză, cei doi tineri au fost reținuți pentru 24 de ore și introduși în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Brașov.

În continuare, cercetările sunt continuate în cadrul dosarului penal constituit, sub coordonarea unității de parchet competente, în care se va propune soluție legală la finalizarea cercetărilor.

Activitățile în cauză au fost desfășurate cu sprijinul polițiștilor din cadrul Direcției Operațiuni Speciale și Unității Centrale de Analiză a Informațiilor.

Precizăm faptul că punerea în mișcare a acțiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de Procedură Penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate în nicio situație să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție", potrivit unui comunicat de presă al I.P.J. Brașov.


România are nevoie de ONG-uri și presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul!
Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: