29
Vin, Mar

sursă foto: stiridecluj.ro

Eveniment

Trafic auto restricționat pe strada Ștefan Baciu, pentru lucrări de reparații la o conductă avariată.

"Pe strada Ștefan Baciu, la intersecția cu Bulevardul 13 Decembrie, s-a produs astăzi, 23 iunie 2021, o spărtură de conductă. Dat fiind faptul că este o zonă intens circulată, Compania Apa va interveni pentru reparații, după ora 18.00. Estimăm că acestea vor dura aproximativ 5 ore, până la ora 23.00.

În acest interval orar, din cauza lucrărilor și în funcție de consum, este posibil să fie presiune scăzută la robinete pe următoarele străzi: Ioan V.Socec, Ștefan Baciu, Ioan Ursu, Ioan Popasu, Nicolae Labiș, E. Bernfeld, Cristian Pomparius, Ștefan Emilian, L. Rebreanu, G. Bacovia, E. Jebeleanu, G. Călinescu, Ionel Teodoreanu, Al. Ciurcu și Iosif Șilimon.

Le recomandăm conducătorilor auto să evite zona în acest interval de timp sau să identifice rute alternative", potrivit unui comunicat de presă a Companiei Apa Brașov.

 

 

 

 

 

 


România are nevoie de ONG-uri și presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul!
Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: