19
Vin, Apr

Eveniment

Bărbat reținut de către polițiștii brașoveni pentru nerespectarea ordinului de protecție.

Polițiști din cadrul Secției 3 Poliție Brașov efectuează cercetări în cadrul unui dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de “încălcarea măsurilor dispuse prin ordinul de protecție provizoriu”.

În fapt, la data de 23 septembrie 2021, în jurul orei 12.05, polițiștii au fost sesizați de către o femeie din municipiul Brașov cu privire la faptul că fostul său concubin ar fi încălcat ordinul de protecție provizoriu.

În urma cercetărilor efectuate, polițiștii au stabilit faptul că la data de 23 septembrie 2021, în jurul orei 09.20, bărbatul, în vârstă de 39 ani, s-ar fi deplasat la locul de muncă al femeii, încălcând astfel măsurile dispuse prin ordinul de protecție provizoriu, respectiv obligația de a păstra o distanță de 100 metri față de locul de muncă al persoanei vătămate.

Ulterior, în jurul orei 12.00, pe fondul consumului de băuturi alcoolice, bărbatul s-ar fi deplasat din nou la locul de muncă al femeii, încălcând și de această dată obligațiile stipulate în ordinul de protecție provizoriu.

În baza probatoriului administrat în cauză, bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore și introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Brașov.

În cauză, cercetările sunt continuate în cadrul dosarului penal constituit, instrumentat sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov, în care se va propune soluție legală la finalizarea anchetei.

 

 

sursa: I.P.J. Brașov

 


România are nevoie de ONG-uri și presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul!
Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: