19
Vin, Apr

foto: epochtimes-romania.com

Eveniment

Fost ambasador cere demiterea "dubiosului domn Bode", şeful Internelor.

Fost ambasador al României, profesorul universitar de la Universitatea Babeş-Bolyai Ciprian MIHALI consideră că, după tragedia petrecută joi, când o autospecială a poliţiei a lovit mortal o fetiţă pe trecerea de pietoni iar pe o altă a accidentat-o grav, ar trebui ca toată conducerea Poliţiei Române, cu ministrul Lucian Bode inclusiv, să fie destituită.

Mihali îl acuză pe ministrul de Interne că nu a făcut nicio declaraţie oficială după tragicul accident, aşa cum “nu i-a clipit o geană atunci când maşina în care se afla a încălcat toate regulile de circulaţie şi a provocat un accident grav pe Valea Oltului”.

Dubiosul domn Bode

Există în această ţară oameni imposibil de deşurubat din scaunele lor, oricât de catastrofal ar fi mandatul lor, oricâte tragedii s-ar petrece sub oblăduirea lor. Unul dintre aceşti oameni este dubiosul domn Lucian Bode. Mi-e şi mie imposibil să înţeleg de unde vine uriaşa putere de care dispune acest individ şters, care vorbeşte prost, care se mişcă greu şi ale cărui mandate în diferite funcţii au fost succesiuni nesfârşite de dezastre.

Ministrului Bode nu i-a clipit o geană atunci când maşina în care se afla a încălcat toate regulile de circulaţie şi a provocat un accident grav pe Valea Oltului. Acelaşi ministru tace azi, când unul dintre angajaţii săi, la volanul unei maşini a Poliţiei Române, a spulberat două fetiţe, omorând-o pe loc pe una dintre ele, la o viteză de peste 80 km/h în localitate. După această crimă oribilă, toată conducerea Poliţiei Române ar trebui destituită, de la ministru până la şeful local al poliţistului criminal. Poliţia a ajuns participantă la fărădelege, ce rost social mai are?”, a scris joi seara pe Facebook fostul diplomat.

“Ce diferenţă există între Oprea şi Bode, amândoi complici la crimă prin incompetenţă, delăsare şi lipsa crasă de respect pentru lege? Ce îl poate recomanda pe Lucian Bode să ocupe o funcţie atât de importantă în stat încât nici măcar omorârea unor copile nevinovate nu-l poate clinti din scaun?

Ţara asta e ferfeniţă din punct de vedere moral şi al încrederii în autorităţi. Oamenii se simt neîncetat batjocoriţi de această castă de nulităţi pe care nu-i atinge nimic, pe care nu-i responsabilizează nimic, pe care nu-i schimbă decât şefii lor după criterii care nu au nicio legătură cu performanţa sau integritatea lor. Asta dă impresia cât se poate de justă că lumea lor, a celor puternici, nu are nimic de-a face cu lumea şi viaţa societăţii, iar când coboară printre oameni o fac fie ca să ceară votul, fie ca să încalce legile.

Dacă nici uciderea unor fetiţe de către angajaţii tăi nu-i motiv de demisie, ce altceva poate fi motiv de demisie? Ce altceva poate fi motiv de onoare şi de responsabilitate?”, a conchis fostul ambasador.

 

Sursa: epochtimes-romania.com


România are nevoie de ONG-uri și presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul!
Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: