28
Joi, Mar

Eveniment

Acțiuni ale polițiștilor brașoveni pentru asigurarea unui climat de ordine și siguranță publică.

La data de 16 ianuarie 2022, în intervalele orare 10.00 – 14.00 și 20.00 – 24.00, polițiști din cadrul Poliției Municipiului Brașov, împreună cu jandarmi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Brașov, au organizat și desfășurat acțiuni, cu efective mărite, pe raza municipiului Brașov, ce a avut ca scop prevenirea și limitarea răspândirii virusului Sars-CoV-2, verificarea respectării prevederilor O.U.G. nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, precum și asigurarea unui climat optim de ordine și siguranță publică.

Forțele de ordine din județul Brașov au acționat în zonele centrelor comerciale, piețelor, sălilor de jocuri de noroc, restaurantelor, precum și în zona locațiilor de tip bar, în vederea depistării persoanelor care încalcă normele de protecție sanitară și a celor de conviețuire socială, precum și pentru verificarea modalității de respectare a normelor Legii nr. 55/2020 și a H.G. nr. 34/06.01.2022.

În cadrul activităților desfășurate au fost legitimate 139 de persoane, verificate 39 de societăți comerciale și 71 de autovehicule aflate în trafic.

Pentru abaterile constatate au fost aplicate 84 de sancțiuni contravenționale, în valoare de 28.550 lei, dintre acestea 76 de sancțiuni contravenționale fiind aplicate de către polițiști din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Brașov.

Pentru prevenirea victimizării prin accidente rutiere precum și pentru depistarea și sancționarea conducătorilor auto care conduc autoturisme pe drumurile publice sub influența alcoolului sau a altor substante, la data de 15/16 ianuarie 2022, în intervalul orar 23.00-03.00, polițiști din cadrul Biroului Rutier Brasov, în colaborare cu polițiști ai Serviciului Rutier Brasov, au organizat și desfășurat o acțiune pe raza municipiului Brașov, în urma căreia au fost constatate 3 infracțiuni pentru conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.

Pentru abaterile constatate au fost aplicate 5 sancțiuni contravenționale, totodată, fiind reținute 5 permise de conducere și 3 certificate de înmatriculare.

La data de 16 ianuarie 2022, în intervalul orar 06.00-09.00, polițiști din cadrul Serviciului Rutier Brașov, împreună cu polițiști din cadrul Biroului Rutier Brașov, au organizat și desfășurat o acțiune, ce a avut ca scop depistarea și sancționarea conducătorilor de autovehicule, aflați sub influența alcoolului, precum și verificarea respectării tuturor normelor legale incidente domeniului rutier și asigurarea unui climat optim de ordine și siguranță publică.

În urma activităților desfășurate polițiștii au reținut 4 permise de conducere pentru conducerea unui vehicul sub influența alcoolului și 3 certificate de înmatriculare.

De asemenea, polițiștii rutieri au constatat în flagrant delict 3 infracțiuni la regimul rutier, după cum urmează:

1.  La data de 16 ianuarie 2022, în jurul orei 08.10, polițiști din cadrul Serviciului Rutier Brașov au oprit în trafic, pentru control, un bărbat, în vârstă de 79 ani, care conducea un autovehicul pe strada Laminoarelor din municipiul Brașov.

În urma verificărilor efectuate în baza de date a Poliției Române a documentelor personale și ale autovehiculului condus, polițiștii au constatat faptul că bărbatul nu deține permis de conducere.

În cauză, s-a întocmit dosar penal în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de “conducerea unui vehicul fără permis de conducere”, instrumentat sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov, în care se va propune soluție legală la finalizarea cercetărilor.

 

2. La data de 16 ianuarie 2022, în jurul orei 06.55, polițiștii au depistat în trafic un bărbat, în vârstă de 57 ani, care conducea un autovehicul pe strada 13 Decembrie din municipiul Brașov, în timp ce se afla sub influența băuturilor alcoolice.

Procedându-se la testarea conducătorului auto din punct de vedere al prezenței alcoolului în aerul expirat rezultatul a fost 1,14 mg/l alcool pur. Prin urmare, acesta a fost condus la o unitate medicală autorizată pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.

În cauză, s-a întocmit dosar penal în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de “conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”, instrumentat sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov, în care se va propune soluție legală la finalizarea cercetărilor.

 

3. La data de 16 ianuarie 2022, în jurul orei 00.55, polițiști din cadrul Serviciului Rutier Brașov au oprit în trafic, pentru control, un bărbat, în vârstă de 42 ani, care conducea un autovehicul pe bulevardul Gării din municipiul Brașov.

La testarea conducătorului auto din punct de vedere al prezenței alcoolului în aerul expirat rezultatul a fost 0,78 mg/l alcool pur. În consecință, acesta a fost condus la o unitate medicală autorizată pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.

În cauză, s-a întocmit dosar penal în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de “conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”, instrumentat sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov, în care se va propune soluție legală la finalizarea cercetărilor.

 

 

sursa: I.P.J. Brașov

 


România are nevoie de ONG-uri și presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul!
Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: