18
Joi, Apr

sursă foto: realitatea.net

Eveniment

Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Sculeni împreună cu lucrătorii vamali au descoperit, ascunse în rezervorul unui autoturism condus de un bărbat, aproximativ 10.000 de ţigarete pe care acesta intenționa să le introducă ilegal în România, potrivit realitateadeiasi.net. 

În data de 24 noiembrie a.c., în jurul orei 20.00, în Punctul de Trecere a Frontierei Sculeni – I.T.P.F. Iași, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de control necesare trecerii frontierei, pe sensul de intrare în ţară, un bărbat cu cetățenie română şi Republica Moldova, în vârstă de 30 de ani, la volanul unui autoturism, înmatriculat în R. Moldova.

În baza profilului de risc, s-a procedat la efectuarea unui control amănunțit asupra mijlocului de transport şi a bagajelor, în urma căruia echipa comună de control a descoperit, ascunsă şi nedeclarată, în vederea sustragerii de la controlul vamal, într-un sac de folie introdus, pe la pompa de benzină, în rezervorul autoturismului, cantitatea de 9.700 de ţigarete.

Conform prevederilor legale, a fost luată măsura ridicării produselor accizabile, în valoare totală de 6.887 de lei, persoana fiind sancționată de către lucrătorii vamali cu amendă contravenţională în valoare de 5.000 de lei, iar autoturismul a fost indisponibilizat până la plata amenzii.

 

 

Sursa: realitatea.net


România are nevoie de ONG-uri și presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul!
Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: