25
Joi, Apr

sursă foto: zcj.ro

Eveniment

Material lemnos confiscat după ce a fost transportat fără documente de proveniență.

La data de 24.11.2022, în jurul orei 10.15, polițiștii din cadrul Poliției municipiului Făgăraș, în timpul desfășurării unor activități operative în trafic, au oprit pe raza localității o autoutilitară, în care se transporta cantitatea de 4,00 mc3. material lemnos, de esență stejar.

În urma verificărilor efectuate asupra mărfii transportate, s-a constat că pentru întreaga cantitate de lemn nu au fost emise documente specifice de proveniență și transport.

Întrucât transportul nu îndeplinea condițiile de legalitate, în cauză s-a procedat la confiscarea și darea în custodia Ocolului Silvic a materialului lemnos, iar față de conducătorul vehiculului s-a luat măsura sancționării contravenționale, în conformitate cu prevederile legii silvice, informează I.P.J. Brașov.

 


România are nevoie de ONG-uri și presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul!
Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: