23
Mar, Apr

sursa foto: digi24.ro

Eveniment

Vom avea facturi noi la energie electrică.

ANRE a publicat modelul pe care toţi furnizorii vor trebui să-l implementeze în perioada următoare. Practic, va exista un model unic de factură, pe care clienţii să-l poată înţelege mai uşor. 

Primele facturi noi vor veni în aprilie sau, cel mai tarziu, în mai. Formatul unic al facturii este mai simplificat. Asta au urmărit autorităţile. Pe prima pagină apar doar elementele esenţiale.

Vor fi și date pentru reclamații

Vorbim despre datele de identificare ale furnizorului şi clientului, dar şi datele unde clientul poate să facă reclamaţii. Şi, de asemenea, va trebui să apară cantitatea de energie consumată dar şi preţul final cu toate taxele incluse.

Va exista şi o anexă a facturii, unde clienţii vor putea găsi informaţii suplimentare în legătură cu modul în care s-a calculat tariful respectiv. Modelul unic de factură a fost pus în dezbatere publică pe site-ul ANRE. Şi ar urma să fie aprobat în următoarele 2-3 săptămâni.

 


România are nevoie de ONG-uri și presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul!
Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: