20
Sâm, Apr

sursa foto: observatornews.ro

Eveniment

Colonelul (r) Ion Petrescu dezvăluie ce ar urma dacă Rusia lansează o bombă atomică.

Pericol nuclear după ce Rusia a decis să-şi suspende participarea din tratatul care limita numărul de arme nucleare cu rază de acțiune intercontinentală. Şeful NATO a cerut Kremlinului să-şi reconsidere decizia. Vladimir Putin dă asigurări că nu va fi primul care va porni testarea armelor nucleare. Doar că, luni, în timp ce Biden era la Kiev, Rusia ar fi făcut deja un test cu o rachetă. 

Suspendarea participării Moscovei din ultimul tratat de control al armamentului nuclear ar putea arunca lumea într-o nouă cursă a înarmării. New Start limita numărul de arme nucleare cu rază de acțiune intercontinentală pe care le pot deține SUA și Rusia. Cele două puteri, care au peste 90 la sută din arsenalul nuclear de pe planetă, nu vor mai putea să-şi inspecteze reciproc instalaţiile strategice.

Topul ţărilor care deţin arme nucleare

Rusia are cel mai mare arsenal. Vorbim de 6.257 de focoase nucleare. Experții estimează că în jur de 1.500 sunt în prezent amplasate pe baze de rachete, bombardiere sau submarine. Armata rusă are 310 rachete balistice, 68 de bombardiere strategice şi 11 submarine. Statele Unite au aproximativ 5.550 de focoase nucleare, 400 de rachete balistice, 66 de bombardiere şi 12 submarine. Urmează în top China, care are oficial 350 de focoase nucleare, 90 de rachete balistice si deţine supramaţia în ce priveşte bombardierele strategice - 230. 

Pe locul patru este Franţa, cu 290 de focoase nucleare. Francezii nu au însă nicio rachetă balistică, ci doar 40 de bombardiere şi 4 submarine. Tot 4 submarine nucleare are şi Marea Britanie. Iar arsenalul e completat de 225 de focoase active.

Mai deţin arme nucleare şi India, Pakistan și Coreea de Nord. Despre Israel nu există date oficiale, dar se estimează că ar avea între 75 și 400 de focoase nucleare. 

Dintre țările membre NATO, doar SUA staţionează din arsenalul său nuclear în Europa, în baze din: Belgia, Germania, Italia, Olanda şi Turcia. 

Tratatul nuclear New Start, în impas

Tratatul New Start este de multă vreme în impas, astfel că anunţul lui Putin este considerat mai mult simbolic. Inspecţiile nu au mai avut loc din cauza pandemiei de COVID şi, ulterior, Moscova nu le-a mai permis. 

"Este o modalitate a preşedintelui Federaţiei Ruse de a atenţiona Casa Albă că îşi doreşte rezolvarea unei asemenea probleme ca parte a unui pachet de dialog bilateral cu SUA. Generalii de la Moscova ştiu foarte bine că în momentul în care s-ar lua o decizie de trimitere a primei rachete nucleare, răspunsul va fi proporţional, imediat şi cel puţin două state nucleare, respectiv SUA şi Marea Britanie, au anunţat încă de anul trecut că orice recurs la arma nucleară nu va rămâne impunitiv", spune col. (r) Ion Petrescu, analist militar.

 

 

 

sursa: observatornews.ro


România are nevoie de ONG-uri și presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul!
Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: