19
Vin, Apr

MagnaNews.ro

Eveniment

Sâmbătă, salariaţi din muzeele publice din România vor participa la o acţiune de protest, exprimându-şi nemulţumirea faţă de proiectul de lege privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, anunţă Cartel Alfa.

Angajaţii muzeelor vor protesta sâmbătă, în intervalul 12.00-14.00, în faţa Muzeului Naţional de Istorie a României. Manifestanţii se vor deplasa apoi către sediul Ministerului Culturii şi Identităţii Naţionale, unde vor staţiona între orele 15.00 – 16,30, prezentându-şi revendicările şi solicitând un dialog cu conducerea ministerului.

Articole sugerate


România are nevoie de ONG-uri și presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul!
Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: