25
Joi, Apr

Eveniment

Judecătorii Înaltei Curți de Casație și Justiție l-au condamnat, astăzi, pe fostul ministru al Energiei, Constantin Niță, la 4 ani de închisoare cu executare. Niță este judecat pentru trafic de influență, după ce ar fi primit bani de la omul de afaceri Tiberiu Urdăreanu.

Instanța a decis și confiscarea de la inculpat a sumelor de 303.000 de lei și 30.000 de euro. Sechestrul asigurător a fost menținut. Decizia nu este definitivă și poate fi atacată cu apel.

În ultimul cuvânt în fața instanței, la ultimul termen de judecată, fostul ministru a susținut că este nevinovat și a negat că ar fi primit bani de la omul de afaceri Tiberiu Urdăreanu.

După pronunțarea hotărârii în primă instanță, Constantin Niță nu a răspuns la telefonul mobil pentru un punct de vedere. Dacă la telefonul mobil nu a răspuns, inculpatul Niță, într-o postare pe blogul personal, a notat: ,,(...) declar, (...) că această primă decizie este complet nedreaptă şi nu are niciun fundament juridic. Nu pot să cred că există astfel de hotărâri într-o ţară democratică, membră a Uniunii Europene. Dacă până acum am înţeles să respect principiul confidenţialităţii şi să am un anumit comportament, cred că, de acum înainte, opinia publică trebuie să fie corect informată şi de aceea voi reveni cu prezentarea informaţiilor din dosar, extrem de subţire, din toate punctele de vedere. (...) Prin avocatul meu, (...) deja am atacat această decizie şi voi continua să-mi demonstrez nevinovăţia cu speranţa că justiţia românească îşi va face datoria. În acelaşi timp, mă voi adresa tuturor instituţiilor internaţionale pentru a-mi face dreptate dacă în România nu mai este posibil acest lucru’’, a precizat Constantin Niță.

Constantin Niță a fost trimis în judecată de DNA pentru trafic de influență, el fiind acuzat că, în cursul anului 2013, i-a solicitat omului de afaceri Tiberiu Urdăreanu un comision de 5% din valoarea unui contract încheiat de firma acestuia — UTI cu Primăria Iași.


România are nevoie de ONG-uri și presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul!
Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: