25
Joi, Apr

Eveniment

Amenzi de 30 de mii de lei și 6 tone de legume și fructe confiscate în urma unei razii de proporții desfășurată în această dimineață  în Piața din Stupini.  Dacă vânzătorii nu ar fi fuguit de oamenii legii, probabil sancțiunile ar fi fost și mai mari. În doar câteva minute piața s-a golit, iar marfa a fost abandonată. Chiar și așa polițiștii au mai găsit câțiva comercianți care nu aveau documentele în regulă.

„    -    Da n-am vândut nimic

 - Da dar se consideră că nu aveți documente de proveniență

 - Doamnă, cum v-ați înregistrat în evidenței

 - Păi nu am vândut nimic, n-am înregistrat, nu am vândut, nu nimic

 - Trebuie să faceți o notă de recepție

 - Nu am făcut nimic

 - Asta după ce plecăm noi vă duceți la WC, vă spun eu...așa faceți toți ”

Așa au decurs discuțiile dintre autorități și comercianți. Mulți dintre cei care vindeau legume și fructe în piața de la Stupini au rămas fără marfa pentru care nu aveau acte de proveniență. Mai mult, comercianții cu probleme s-au ales și cu amenzi. Alți vânzători, pur și simplu  au dat bir cu fugiții.

Controalele i-au vizat pe toți comercianții din Piața din Stupini, indiferent că erau simpli producători sau intermediari. În urma acțiunii de control din această dimineață, poliţiştii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice și cei ai Poliției Municipiului Brașov au dat 17 sancţiuni contravenţionale în valoare de aproximativ 30 de mii de lei şi au confiscat 6 mii de kilograme de fructe şi legume.


Articole sugerate


România are nevoie de ONG-uri și presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul!
Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: