Foto: brasovtv.com

Eveniment

Este oficial! Problema locurilor de parcare pentru locuințele noi va fi eliminată.

Consiliul Local Brașov a adoptat o hotărâre prin care, de acum înainte, îi obligă pe dezvoltatorii imobiliari care construiesc în municipiu să amenajeze cel puțin două locuri de parcare pentru fiecare unitate locativă.

Proiectul de hotărâre a mai fost propus pentru dezbatere și în luna februarie, însă a fost scos de pe ordinea de zi pentru unele completări. Măsura a fost luată pentru a facilita traficul, mai ales în zonele rezidențiale. Proiectul nu se referă la imobilele care au primit, deja, avizul de construcție și au documentațiile avizate.

Conform prevederilor Hotărârii de Consiliu Local, aceste parcări trebuie să fie amenajate după un anumit grafic. 30% dintre acestea la subsolul sau parterul clădirii, iar celelalte în exterior. Acest proiect se referă și la respectarea prevederilor care țin de schimbările climatice, prin care este necesar să se utilizeze materiale care nu produc încălzire și efect de seră”, a subliniat viceprimarul Brașovului, Laszlo Barabas.

În municipiul există, în medie, 200 de mașini la 1.000 de locuitori. În 2017, la Brașov erau înregistrate aproape 90.000 de autovehicule.


România are nevoie de ONG-uri și presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul!
Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: