20
Sâm, Apr

sursa foto: antena3.ro

Eveniment

Autoritatea Naţională de Reglementare în Energie propune înlocuirea schemei de sprijin pentru energia regenerabilă prin certificate verzi cu un nou sistem de tarife fixe.

A.N.R.E. intenţionează, totodată, să nu modifice impactul asupra preţului final al electricităţii pe care îl plătesc consumatorii, a declarat, miercuri, vicepreşedintele instituţiei, Zoltan Nagy-Bege, în cadrul unui eveniment pe tema eficienţei energetice. În prezent, producătorii de energie regenerabilă primesc gratuit un număr de certificate verzi, pe care le pot vinde pe o piaţă specializată, pentru un câştig în plus faţă de energia propriu-zisă. Furnizorii de energie sunt obligaţi să cumpere aceste certificate verzi, care sunt în final plătite de toţi consumatorii, în factura finală. Această schemă funcţionează în România încă din anul 2005.
Dacă se va trece la sistemul tarifelor fixe, ANRE va stabili pentru fiecare tehnologie şi sursă regenerabilă un preţ fix, care va fi asigurat şi va fi plătit periodic. „Deci nu va mai exista o piaţă a certificatelor verzi. Însă trebuie să facem calcule serioase cu privire la acest preţ fix”, au explicat specialiștii în domeniu, citați de agerpres.
Discuţiile pe această temă în Comisia de industrii vor fi reluate peste două săptămâni.


România are nevoie de ONG-uri și presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul!
Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: