29
Vin, Mar

sursa foto: obiectivbr.ro

Eveniment

Polițiștii au desfășurat, ieri, peste 3.300 de acțiuni și intervenții în urma cărora au fost constatate 752 de infracțiuni și au fost aplicate aproape 8.300 de sancțiuni contravenționale. 

De asemenea, au fost depistate 16 persoane urmărite național sau internațional, iar în cauzele instrumentate au fost dispuse 82 de măsuri preventive.

Totodată, pentru neregulile constatate, polițiștii au aplicat sancţiuni contravenţionale în valoare de peste 2.500.000 de lei şi au confiscat bunuri în valoare de aproape 80.000 de lei.

Poliţiştii rutieri au desfăşurat activităţi pentru creșterea siguranței în trafic, fiind constatate 106 infracțiuni la regimul circulației pe drumurile publice. Au fost reținute 420 de permise de conducere, iar șoferii pedepsiți nu mai au voie să conducă, din cauză că au încălcat legislația rutiere, pentru perioade cuprinse între 30 și 90 de zile. De asemenea, au fost retrase 220 de certificate de înmatriculare.


România are nevoie de ONG-uri și presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul!
Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: