20
Joi, Iun

Foto: Brasov TV

Sănătate

Centru special pentru alinarea suferinței bolnavilor de cancer.

La Spitalul de Pneumoptfiziologie a fost inaugurat un compartiment de îngrijiri paliative, destinat pacienților aflați în situație critică. Aceștia vor fi susținuți, în special din punct de vedere psihologic, să treacă mai ușor peste cea mai grea perioadă a vieții. Și familiile bolnavilor aflați într-un stadiu terminal al bolii vor fi consiliate.

Compartimentul de îngrijiri paliative are nouă paturi în regim de spitalizare continuă. Spațiile au fost amenajate în așa fel încât să asigure un mediu cât mai apropiat de cel familial.

Reparațiile, amenajările interioare și dotările acestui centru au fost realizate cu fonduri de la Consiliul Județean Brașov, instituție care a acordat, anul acesta, Spitalului de Pneumoptfiziologie, 660.000 de lei.

Peste 20% dintre pacienții externați anul trecut de la Spitalul de Pneumoptfiziologie din Brașov au avut nevoie de îngrijiri paliative.

Un amplu material despre acest subiect, AICI.

 

Căutare