26
Vin, Apr

Social

Preşedintele Klaus Iohannis a discutat joi, în cadrul întâlnirilor de la Congresul SUA, despre simplificarea procesului în ceea ce priveşte VisaWaiver şi a primit asigurări din partea senatorilor şi membrilor Camerei Reprezentanţilor că sprijină ridicarea vizelor pentru România.

"Preşedintele României a evidenţiat şi importanţa realizării de progrese concrete pentru includerea României în programul VisaWaiver. Atât senatorii, cât şi membrii Camerei Reprezentanţilor au asigurat că sprijină ridicarea vizelor pentru România şi că există un grup de lucru bi-partizan care face toate eforturile posibile pentru găsirea unor soluţii care, în limitele legislaţiei americane curente, ar putea simplifica procesul de accedere la acest program", precizează Administraţia Prezidenţială.

 

De asemenea, oficialii au discutat relaţia dintre Uniunea Europeană şi Statele Unite ale Americii, Klaus Iohannis subliniind că România susţine întărirea relaţiei transatlantice. Şeful statului român a evidenţiat şi oportunităţile de extindere a parteneriatului economic dintre România şi SUA.

Articole sugerate


România are nevoie de ONG-uri și presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul!
Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: