29
Vin, Mar

Social

Fumatul ar putea fi, din nou, permis în cluburi, cafenele şi restaurante. Fostul consilier al premierului, Eugen Teodorovici, cel care a fost demis, aseară, din funcție a anunţat că se pregăteşte, din nou, modificarea legii. De câștigat ar putea avea patronii localurilor care s-au plâns, de când fumatul a fost interzis, au avut pierderi mari. 

A trecut un an și jumătate de când fumatul a fost interzis în spațiile închise.

Cei care deţin localuri în Capitală s-au plâns că interzicerea fumatului le-a adus mari pierderi. Iar afacerea e în impas tocmai pentru că, lângă o cafea, clienții erau obișnuiți să aprindă și o țigară. 

Legea poate fi modificată doar în Parlament, iar discuțiile ar putea începe din toamnă. 

 

"Sunt câțiva colegi parlamentari din mai multe partide care au aceeași abordare, se poate găsi o formulă de mijloc. Putem spune: unde e doar cafenea, nu se duc copii, sau cluburi de noapte, unde se poate decide să fumeze, atunci patronul va decide singur dacă va fi și un spațiu pentru nefumători. Dar nu interzici, omul ăla unde fumează, fumeaza acasa, unde fumează?", a susţinut Eugen Teodorovici la Digi 24.

Articole sugerate


România are nevoie de ONG-uri și presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul!
Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: