18
Sâm, Mai

sursă foto: gorjeanul.ro

Eveniment

În ultimele 24 de ore, sub autoritatea Instituției Prefectului, polițiști din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Brașov, polițiști locali și jandarmi, au organizat și desfășurat, cu efective mărite, noi acțiuni de verificare a respectării măsurilor impuse în contextul stării de alertă, în zone aglomerate, centre și societăți comerciale, piețe, terase, precum și în stațiile și mijloacele de transport în comun de pe raza județului Brașov.

“Activitățile de verificare sunt adaptate permanent de către polițiștii brașoveni, în funcție de datele transmise de către Direcția de Sănătate Publică Brașov privind zonele unde există focare, în vederea limitării răspândirii virusului SARS-CoV-2.

Astfel, la data de 17 decembrie 2020, polițiștii brașoveni au verificat 113 de  societăți comerciale și persoane fizice autorizate cu privire la respectarea măsurilor impuse în perioada stării de alertă și 17 operatori economici cu privire la organizarea programului de muncă. De asemenea, au fost legitimate peste 3.700 de persoane, verificate  aproximativ 200 de mijloace de transport persoane și 280 de autovehicule. 

Pentru abaterile constatate au fost aplicate 277 de sancțiuni contravenționale, dintre acestea 258 fiind aplicate pentru nerespectarea măsurilor de protecție individuală și 19 pentru nerespectarea interdicțiilor privind deplasarea/libera circulație, valoarea totală a acestora fiind de peste  26.450 lei.

Totodată, polițiștii au verificat peste 3.300 de persoane cu privire la respectarea măsurilor de izolare/carantină.

Reprezentanții Inspectoratului de Jandarmi Județean Brașov au verificat 65 societăți comerciale și persoane fizice autorizate cu privire la respectarea măsurilor impuse în perioada stării de alertă și 67 de  locații. De asemenea, au fost legitimate 112  persoane, verificate 60 de persoane cu privire la respectarea măsurilor de izolare/carantină și au fost aplicate 21 de sancțiuni contravenționale în valoare de 3.500 lei.

Jandarmii din cadrul Grupării Mobile de Jandarmi “Burebista” Brașov au legitimat 111 persoane, au verificat 86 de locații și au aplicat doar 1 sancțiune contravențională.

Pe parcursul desfășurării activităților, polițiștii au continuat activitățile informativ-preventive pentru conștientizarea cetățenilor cu privire la riscul la care se expun dacă nu sunt respectate măsurile de protecție sanitară și de distanțare fizică.

Sănătatea și siguranța cetățenilor sunt prioritare tuturor instituțiilor cu atribuții în domeniul ordinii și siguranței publice, astfel că forțele de ordine vor desfășura permanent în această perioadă activități de verificare și instruire cu privire la respectarea prevederilor impuse pe perioada stării de alertă, pentru a proteja cetățenii și pentru a preveni răspândirea virusului SARS-CoV-2.

Solicităm tuturor cetățenilor să poarte masca de protecție, să păstreze distanțarea fizică,  să nu se expună la riscuri și să respecte toate normele legale în vigoare.

Numărul de telefon la care puteți sesiza nereguli privind nerespectarea măsurilor stabilite în contextul COVID-19 este TELVERDE – 0800800165.

Suntem și vom fi prezenți pe raza întregului județ Brașov și aplicăm

 legea în litera și spiritul ei!’, se arată într-un comunicat trimis de I.P.J. Brașov.


România are nevoie de ONG-uri și presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul!
Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: