04
Sâm, Mai

sursa foto: bancherul.ro

Eveniment

Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) - singura instituție din România care se ocupă cu instrumentarea cazurilor de insolvență a persoanelor fizice – a înregistrat, în prima jumătate a acestui an, un număr de cereri de deschidere a procedurii de insolvență, mai mare decât cele primite în cursul întregului an 2021.

În conformitate cu legea specifică acestui domeniu, ANPC consiliază cetățenii aflați în imposibilitate de plată, pentru a alege procedura adecvată care poate să soluționeze impasul financiar în care se află. 
Insolvența este definită ca fiind acea situație în care o persoană fizică nu mai dispune de banii necesari pentru a-și achita datoriile (rate bancare, impozite, restanțe la asociațiile de proprietari) și înregistrează întârzieri de plată mai mari de 90 de zile.

Angajații Direcției de Insolvență, din cadrul ANPC, oferă consultanță gratuită persoanelor care îndeplinesc această condiție de bază și îi consiliază cu privire la procedura cea mai potrivită, în conformitate cu situația în care aceștia se regăsesc:
• Procedura pe baza planului de rambursare
• Procedura prin lichidare de active
• Procedura simplificată de insolvență. 

Fiecare dintre aceste tipuri de insolvență vin în avantajul debitorilor dat fiind că, pe parcursul derulării acestor proceduri, există o protecție față de creditori materializată prin următoarele aspecte:
• sunt suspendate executările silite asupra bunurilor și veniturilor
• este suspendată curgerea dobânzilor sau a penalităților
• este asigurat un nivel de trai rezonabil conform legislației în vigoare (coșul minim de cumpărături). 

ANPC îndeamnă cetățenii care se confruntă cu astfel de dificultăți financiare să se adreseze comisariatelor teritoriale de pe raza județului de domiciliu pentru identificarea unei soluții a situației și să consulte informațiile, pe această temă, de pe site-ul instituției, https://anpc.ro/ce-este-insolventa-persoanelor-fizice/. 

 

 


România are nevoie de ONG-uri și presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul!
Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: