15
Mie, Mai

sursa foto: romaniatv.net

Eveniment

Guvernul a stat pe întuneric într-o ședință în care căutau soluții pentru criza uluitoare din energie.

Republica Moldova e grav afectată de efectele bombardamentelor rusești din Ucraina.

Premierul Natalia Gavriliţă a permis, la începutul ședinței, aprinderea luminii pentru scurt timp ca să poată face presa fotografii de protocol. Apoi, toți miniștrii au continuat pe întuneric.

Natalia Gavriliță a dat asigurări guvernului său că face tot posibilul să vină cu soluții în ceea ce privește criza energetică.

Avem elaborate diferite scenarii. (…) Da, ieşim la resurse alternative. Procurăm electricitate din România. Dar avem nevoie de cantităţi adiţionale, care pe piaţă sunt mult mai scumpe decât ceea ce am avut până acum. Facem îndemnul să continuăm să economisim, să reducem consumul”, a spus şefa executivului moldovean.

Viceprim-ministrul Andrei Spînu a spus, la rândul său, că riscul de deconectări masive de la curentul electric există în continuare. „Se observă că măsurile luate începând cu săptămâna trecută, dar în mod special începând cu ziua de luni, dau rezultate. Se simte o diminuare lentă a consumului în mod special în orele de vârf, dar din câte vedeţi nu este suficient. În continuare avem acel deficit de 7 la sută”, a remarcat el.

Ucraina a anunțat în data de 10 octombrie că sistează exportul de energie electrică, inclusiv pentru Republica Moldova din cauza atacurilor ruseşti cu drone şi rachete care au afectat infrastructura energetică a ţării.

O zi mai târziu, vicepremierul Moldovei, Andrei Spînu, a spus că țara sa va primi integral energie electrică de la Centrala de la Cuciurgan (MGRES), începând din aceeaşi zi.

Autoritățile nerecunoscute de la Tiraspol au spus recent că centrala de la Cuciurgan va limita exportul de energie electrică pentru partea dreaptă a Nistrului. În acest fel, Chișinău nu va mai primi 70%, ci doar 27%.

Preşedinţia de la Chişinău a transmis marţi că a dispus ca guvernul să elaboreze măsuri de economisire, obligatorii pentru toate instituţiile publice.

 

 

sursa: romaniatv.net

 


România are nevoie de ONG-uri și presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul!
Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: