17
Vin, Mai

Eveniment

În luna august a acestui an, Consiliul Județean Brașov a inițiat procedura de achiziție prin licitație deschisă a unui patinoar mobil nou, de dimensiuni olimpice, care să fie pus în funcţiune pe terenurile de tenis de la Olimpia.

Achiziţia s-a finalizat în luna octombrie prin încheierea contractului de livrare şi montare a patinoarului, cu firma declarată câştigătoare.

Din cauza contextului economic dificil la nivel mondial, unele componente electronice nu au putut ajunge la producător în timp util, astfel că firma a solicitat prelungirea cu 14 zile a termenului de livrare și punere în funcțiune a patinoarului.

În această situație, vă informăm că Patinoarul Olimpia Brașov se va deschide la finalul anului 2022.

Vom reveni cu data exactă a deschiderii, în momentul în care aceasta va fi cunoscută.

Regretăm că noul patinoar nu poate fi pus în funcţiune mai devreme, dar vestea bună este că instalaţiile sale sunt mai performante decât cele pe care le-am avut până acum, astfel că acesta va putea funcţiona până la o temperatură de plus 20 de grade Celsius.

Patinoarul va avea o suprafaţă de 1.800 mp (60 metri X 30 metri, dimensiune olimpică), iar grosimea gheţii va fi de 7 cm.

Vă mulțumim pentru înțelegere şi vă asigurăm că nu peste mult timp vom simţi cu toţii magia iernii pe cel mai frumos patinoar în aer liber din România – Patinoarul Olimpia!


România are nevoie de ONG-uri și presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul!
Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: