19
Dum, Mai

Eveniment

Papa Francisc și-a scris demisia.

Suveranul Pontif a transmis un mesaj după ce a împlinit vârsta de 86 de ani.

Papa Francisc a dezvăluit într-un nou interviu, că, după ce a fost ales în 2013, a semnat o scrisoare de demisie care va fi folosită dacă, într-o zi, probleme grave şi permanente de sănătate îi vor face imposibilă îndeplinirea sarcinilor sale.

Suveranul Pontif, care a împlinit sâmbătă 86 de ani şi pare să fie sănătos, cu excepţia unei afecţiuni la genunchi, a făcut aceste declaraţii într-un interviu pentru ziarul spaniol ABC.

Papa Francisc dezvăluie că, la începutul pontificatului său, i-a dat secretarului de stat de atunci, cardinalul Tarcisio Bertone, o scrisoare în care declara că va renunța în cazul în care vor apărea impedimente grave și permanente legate de sănătatea sa, care îl vor pune în imposibilitatea de a-și exercita rolul de episcop al Romei și de păstor al Bisericii universale. Papa Paul al VI-lea a făcut același lucru.

În interviu, Sfântul Părinte  abordează numeroase subiecte de actualitate, din Biserică și din lume. Printre acestea se numără războiul din Ucraina, despre care Suveranul Pontif spune că nu vede „un final pe termen scurt, pentru că este un război mondial”, apoi cazurile de abuzuri, rolul femeilor în Curia Romană: „În doi ani va fi o femeie la conducerea unui departament”, a spus Pontiful. În interviu se vorbește, de asemenea, despre președintele Lula și despre Catalonia, despre demisia lui Benedict al XVI-lea din 2013 și despre eventuala sa demisie, scrie  VaticanNews.va.

Francisc a fost întrebat dacă crede că ar trebui stabilită o normă oficială pentru cazurile în care problemele de sănătate sau un accident îl împiedică pe un papă să-şi exercite atribuţiile. Acesta a declarat în mai multe rânduri că şi-ar da demisia dacă sănătatea l-ar împiedica să conducă Biserica Romano-Catolică, ce are 1,3 miliarde de credincioși.

Scrisoarea de renunțare 

Cu privire la Scrisoarea de demisie, papa Francisc dezvăluie existența acestui document. Papa Francisc a declarat că i-a dat scrisoarea secretarului de stat al Vaticanului de atunci, cardinalul Tarcisio Bertone, care a servit şi sub papa emerit Benedict al XVI-lea. Bertone a rămas în această funcţie timp de aproximativ şase luni după ce Francics a fost ales, la 13 martie 2013.

În urmă cu aproape zece ani, la începutul pontificatului său, în 2013 (cardinalul Tarcisio Bertone era încă secretar de stat), papa Francisc i-a înmânat o scrisoare de renunțare „în caz de impediment din motive medicale”, relatează VaticanNews.va. Dezvăluirea acestei decizii, pe care papa Paul al VI-lea o luase deja, este făcută de însuși papa Francisc, în amplul interviu acordat cotidianului spaniol ABC

„Am semnat deja renunțarea mea. Era pe vremea când Tarcisio Bertone era secretar de stat. Am semnat declarația de renunțare și i-am spus: ‚În cazul unui impediment medical sau orice altceva, iată declarația mea de renunțare. O aveți’. Nu știu cui i-a încredințat-o Bertone, dar eu i-am dat-o când era secretar de stat.” „Vreți ca acest lucru să se știe?”, întreabă cei doi intervievatori. „De aceea vă spun”, răspunde pontiful, amintind că și Paul al VI-lea și-a lăsat scrisă demisia în cazul unui impediment și că probabil și Pius al XII-lea a făcut la fel. „Este pentru prima dată când spun acest lucru”, adaugă Suveranul Pontif.

„Acum poate că cineva se va duce și îi va cere cardinalului Bertone: ‚Dă-mi scrisoarea aceea’....  Cu siguranță că i-a dat-o noului secretar de stat. I-am încredințat-o lui în calitate de secretar de stat”, a spus Suveranul Pontif râzând.

 


România are nevoie de ONG-uri și presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul!
Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: