29
Lun, Apr

Foto: Primăria Brașov

Social

Actrița Crina Matei și viceprimarul Brașovului, Costel Mihai, au donat, astăzi, încă zece tablete electronice copiilor de la Centrul de Zi "Astra".

Donația vine în completarea unei acțiuni asemănătoare, în care copiii au primit 15 tablete electronice și este al treilea act de caritate al actriței adresat copiilor de la Centrul de zi Astra, aflat în subordinea Direcției de Servicii Sociale din cadrul Primăriei Brașov.

Este a doua donație constând în tablete și am făcut acest lucru pentru ca fiecare copil care beneficiază de serviciile Centrului de Zi de la Brașov, precum și personalul care lucrează cu copiii să aibă propria sa tabletă, în cadrul Centrului. De asemenea, înainte de Paște, cu ajutorul unor persoane publice din București, am achiziționat un hoverboard freewheel pentru copiii de aici, la care s-a adăugat câte un pachet de rechizite, jucării, hăinuțe și dulciuri, pachet care a ținut cont de particularitățile fiecărui copil din centru, precum și de cele ale fraților săi de acasă“, a spus Crina Matei, care este președintele Asociaţiei Culturale ”Artă pentru copiii României”.

Evenimentul de astăzi a inclus și un spectacol dat de clasa de elevi ai cursului „Arta actorului pentru copii“, pe care Crina Matei îl predă la Brașov. În prezent, de serviciile Centrului de îngrijire de zi pentru copiii aflaţi în situaţii de risc “Astra” beneficiază zilnic un număr mediu de 16 copii, îngrijiți de trei asistenți sociali. Centrul de îngrijire de zi pentru copiii aflaţi în situaţii de risc “Astra” funcționează în cadrul Direcției de Servicii Sociale din data de 1 noiembrie 2012. 

Articole sugerate

 

 


România are nevoie de ONG-uri și presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul!
Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: