27
Sâm, Apr

Sport

La echipa de handbal a Centrului Național Olimpic de Tineret Brașov se lucrează foarte bine. În sprijunul acestei afirmații vine transferul lui Răzvan Apostu la CS Minaur Baia Mare și convocarea lui Andrei Ciutacu la lotul României.

O dovadă în plus că sub Tâmpa se cresc jucători de valoare este faptul că goalkeeperul Răzvan Apostu, un jucător care a crescut enorm în perioada petrecută la Brașov, s-a înțeles cu formația Minaur Baia Mare și din sezonul următor va evolua sub culorile unuia dintre cele mai galonate cluburi din handbalul masculin românesc. Trupa din Baia Mare este deja promovată în Liga Națională, astfel că Răzvan Apostu se va bate în sezonul viitor cu greii handbalul românesc.

„Ne onorează faptul că un băimărean precum Răzvan Apostu se alătură proiectului nostru. Un sportiv de mare perspectivă, Răzvan se întoarce acasă pentru a clădi alături de echipa de suflet a municipiului Baia Mare drumul spre performanță. Un portar tânăr, Răzvan a fost crescut în spiritul Minaurului, provenind dintr-o familie de sportivi. Suntem convinși că valorile insuflate de Daniel Apostu, tatăl său, îl vor ajuta pe tânărul băimărean să își aducă aportul la drumul pe care echipa Minaur Baia Mare îl va face în elita handbalului românesc”, a declarat pentru www.minaur.ro directorul general al celor de la Clubul Sportiv Minaur Baia Mare, Ionuț Marta.

„Răzvan este un tânăr goalkeeper de mare calitate. El merita să facă pasul către o echipă de Ligă Națională. Acum este important ca el să și joace acolo. Dacă va avea șansa de a apăra cred că se va putea impune și la Baia Mare. Un mare merit în evoluția lui Răzvan, îl are Alina (nr. Teslărașu)! Ea a stat cu el ori de cate ori a fost nevoie, a vorbit cu el ore în șir șia tras de el la antrenamente până la ultima picătură de energie”, a declarat și tehnicianul celor de la CNOT Brașov, Florin Paraschiv. Un alt antrenor care a contribuit mult la dezvoltarea lui Răzvan Apostu a fost Gabi Borodi. 

 

Un alt exemplu despre cum se lucrează la Brașov este convocarea interului stânga, Andrei Ciutacu la lotul de seniori care va efectua un stagiu de pregătire în perioada 19-21 iunie la București. „Ciuti” a fost remarcat de selecționerul primei reprezentative Xavier Pascual la jocul susținut de CNOT la Baia Mare. Mai marii handbalului românesc au convocat pentru această acțiune jucători de perspectivă, care pot reprezenta soluții pentru naționala României la Jocurile Olimpice din 2020 și 2024, dar nu numai. Pascual vrea să monitorizeze îndeaproape handbaliștii care ar putea face pasul spre naionala mare a României în viitorul apropiat. 

Articole sugerate


România are nevoie de ONG-uri și presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul!
Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: