15
Mie, Mai

sursa foto: digisport.ro

Eveniment

S-a încheiat partida dintre Irina Begu și Anna Schmiedlova.

Prima rundă i-a revenit Irinei, scor 6 - 4, dar a pierdut-o pe cea de-a doua, scor 5 - 7. În setul decisiv, Begu a fost condusă cu 5-2, dar a reușit o serie de 4 game-uri. La 6-5 pentru româncă, Schmieldova, locul 78 în lume, a câștigat pe serviciul Irinei. La 7-7, Begu a făcut break-ul și a închis partida cu 9-7, după 4 mingi de meci pe propriul serviciu.

Sora Cîrstea a fost eliminată, în urmă cu scurt timp, de la turneul găzduit de Franța! Din cauza ploii, meciul dintre Sorana Cîrstea și Daria Gavrilova a fost oprit la scorul de 6 la 4 și 2 - 1, în setul secund, în favoarea Soranei. După reluarea jocului, românca a pierdut runda secundă, scor 6 - 7, dar și setul decisiv cu 3 -6.

ȘTIRE INIȚIALĂ

Patru sportive din România vor juca în a treia zi a competiţiei pentru un loc în turul secund la Grand Slam-ul de la Paris.

În această fază au ajuns deja Mihaela Buzărnescu şi Alexandra Dulgheru.

Sorana Cîrstea va deschide ziua pe terenul 6, de la ora 12.00, cu un meci contra australiencei Daria Gavrilova, cap de serie numărul 24 al turneului.

Irina Begu va disputa al doilea meci de marţi de pe terenul 4, nu înainte de ora 13.30, contra slovacei Anna Schmiedlova.

Pe acelaşi teren, Ana Bogdan o înfruntă pe cehoaica Marketa Vondrousova în ultima partidă de tenis a zilei, nu înaintea orei 20.00.

Simona Halep va juca ultimul meci al zilei pe terenul „Philippe-Chatrier”, contra americancei Alison Riske, nu înaintea orei 20.45.


România are nevoie de ONG-uri și presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul!
Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: