12
Dum, Mai

sursa foto: radioresita.ro

Eveniment

Doi turiști americani, care s-au rătăcit pe traseul spre Crucea Caraiman, în Bușteni, au fost recuperați, noaptea trecută, de jandarmii montani.

Potrivit reprezentanților Jandarmeriei Prahova, cei doi turiști, de 22 și 24 de ani, s-au rătăcit pe traseul Jepii Mici din masivul Bucegi, după ce au început să parcurgă traseul montan din Bușteni, pe Valea Spumoasă, sperând să ajungă până la Crucea Caraiman, notează Mediafax.

„Necunoscând traseele montane, și fiind epuizați fizic, s-au rătăcit în zona Jepii Mici. Marți noaptea, la ora 23.34, jandarmii au ajuns la cei doi cetățeni americani, găsindu-i blocați pe o stâncă, pe cursul unui pârâu, în zona Valea Spumoasă”, au precizat jandarmii din județul Prahova.

Cei doi turiști au fost coborâți cu coarda în ham, pe traseu, până în orașul Bușteni.

Coborârea lor a fost una foarte dificilă și de durată din cauza reliefului, a traseului accidentat și a întunericului. Operațiunea s-a încheiat miercuri dimineața, în jurul orei 04.00, potrivit sursei citate.

Cei doi tineri americani nu au avut nevoie de îngrijiri medicale. 

 


România are nevoie de ONG-uri și presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul!
Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: