03
Vin, Mai

sursa foto: antena3.ro

Eveniment

Într-un număr de 70 de secţii de votare din întreaga ţară nu s-a prezentat, până la ora 16.00, niciun alegător, fiind raportată o prezenţă la urne de 0%.

Majoritatea sunt secţii de votare din zonele rurale, dar există şi câteva în oraşe, trei fiind chiar în municipiul Bucureşti. Toate cele trei se află în Sectorul 3. Cele mai multe secţii de votare cu prezenţă 0% sunt în judeţul Harghita, respectiv 13. Acesta este, de altfel, şi judeţul cu cea mai mică rată de participare la referendum. Alte nouă secţii de votare cu prezenţă zero la sută sunt în judeţul Alba, şase sunt în judeţul Mureş, iar câte cinci în judeţele Cluj, Hunedoara, Satu Mare şi Vâlcea. Patru secţii de votare în care nu a intrat niciun alegător sunt în Covasna.

În multe judeţe există secţii de votare în care s-au prezentat la vot una sau două persoane, ceea ce face ca prezenţa raportată să nu mai fie de zero la sută, însă participarea rămâne redusă.


România are nevoie de ONG-uri și presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul!
Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: