05
Dum, Mai

sursa foto:wordpress.com

Eveniment

De Buna Vestire, Junii continuă tradiția, ies pe Coasta Prundului și suflă în surlă.

Brașoveni și nu numai au luat parte sâmbătă, 23 martie 2019, la primul episod de promovare a tradițiilor specifice Junilor Brașoveni din Șcheii Brașovului și Brașovechi.

,,Buna Vestire în tradiția Junilor’’ a fost tematica discutată în cadrul întâlnirii, iar invitatul de onoare a fost pr.prof.dr. Vasile Oltean, director al Muzeului ,,Prima Şcoală Românească'' din Șcheii Braşovului, dar și un om dedicat în totalitate obiceiurilor Junilor.

,,Ieșirea cu surla’’ a avut loc luni, 25 martie 2019, de Buna Vestire, unde Junii Tineri vor păstra obiceiul din bătrâni:

,, ...vor face un Popas în Piața Prundului(azi Piața Unirii), unde ,,trag din surlă’’, de obicei de trei ori, unul și același cântec sacru și arhaic, apoi pornesc către Podul Crețului, pentru a urca  pe Coasta Prundului. La troița de aici sunt așteptați de alți juni tineri sau din alte grupuri. Se întinde masa (în special pește prăjit, fiind dezlegare de pește de Bunăvestire), ‘'răchie’’, ‘’rozol’’ sau ‘’șpârlă’’, cum spun șcheinii tăriilor’.’

(din lucrarea ,,Junii Brașoveni și troițele lor din Șcheii Brașovului, de Vasile Oltean)


România are nevoie de ONG-uri și presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul!
Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: