17
Vin, Mai

Eveniment

Un eveniment inedit are loc la această oră în Brașov. ,,Marșul demnității”, organizat pe traseul Platforma Roman – strada Carpaților – Calea București – Prefectură, este organizat după ce în spațiul public s-a făcut referire la presupuse abuzuri – ale băncilor, ale ANAF-ului, ale companiilor care dețin monopoluri și ale celor din Justiție - cărora ar trebui să li se pună capăt.

Numai că, participanți, în primele rânduri, sunt chiar persoane vizate de anchete penale și inculpați judecați în dosare penale deschise de procurori pentru fapte de corupție. De exemplu, din Brașov, participă la ,,Marșul demnității” Claudiu Cornea (FOTO 1), judecat pentru fapte de corupție într-un dosar penal în care este vizat și fostul președinte al Consiliului Județean Brașov, Aristotel-Adrian Căncescu.

La ,,Marșul demnității” participă și Miklos Gantz (FOTO2), fosta mână dreaptă a primarului George Scripcaru. El a deținut timp de 5 ani, până la finele lunii noiembrie a anului 2017, funcția de city manager. La acel moment, presa locală consemna faptul că Miklos Gantz ar fi părăsit postul călduț din Primăria Brașov din cauză că ar fi fost chemat la audieri de procurori, într-un dosar extrem de complex.

De la evenimentul de astăzi, de la Brașov, nu lipsește nici președintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu (FOTO3), în cazul căruia, pe 7 noiembrie 2018, DNA i-a solicitat, potrivit procedurii, chiar Senatului să încuviinţeze începerea urmăririi penale în cazul lui Tăriceanu. Nici până la acest moment însă, senatorii juriști, din diverse motive între care se numără, de exemplu, lipsa cvorumului, nu au soluționat cererea DNA.

Procurorii au anunţat că preşedintele Senatului este acuzat că ar fi primit aproape 800.000 de dolari de la de la reprezentanţii unei companii austriece pentru a încheia mai multe acte adiţionale la un contract comercial, banii fiind folosiţi pentru campania electorală. Firma la care fac referire procurorii este Fujitsu Siemens Computers, cea de al cărui nume a fost legat şi dosarul Microsoft, în care au fost implicaţi mai mulţi demnitari români.

Pe de altă parte, deși nu este prezent la ,,Marșul demnității”, primarul Brașovului, potrivit unor surse care au dorit să-și păstreze anonimatul, ar fi ordonat: ,,Mărșăluiți, luni am pronunțare!” Din ce cauză? George Scripcaru, care nu a putut fi contactat pentru un punct de vedere, așteaptă luni, 13.05.2019, sentința într-un dosar penal în care este judecat sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de abuz în serviciu, dacă funcționarul public a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, în formă continuată, și participație improprie la abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul folos necuvenit.

Procurorii spun că, în perioada 2007 – 2015, George Scripcaru și-a exercitat influența asupra directorului Regiei Autonomă de Transport din Brașov de la acea vreme și l-a determinat să-și încalce atribuțiile de serviciu și să cumpere succesiv, pe parcursul a nouă ani, patru autoturisme marca Skoda Superb ce au fost puse ulterior, în mod formal, la dispoziția Primăriei Brașov.

FOTO 1

FOTO 2

FOTO 3


România are nevoie de ONG-uri și presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul!
Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: