18
Sâm, Mai

sursa foto: zugo.md

Eveniment

Principalul suspect este un brașovean de 46 de ani. El este bănuit de comiterea mai multor furturi, în perioada 2018 – 2019, în Austria.

 

,,Bărbatul a intrat în mai multe containere destinate muncitorilor în construcții, de unde a sustras unelte în valoare de aproape 3000 de euro. A intrat apoi și într-un depozit din care este bănuit că a sustras unelte în valoare de 830 de euro. La scurt timp, din alte trei containere destinate muncitorilor în construcții, ar fi sustras, după ce a rupt lacătele containerelor, tot unelte în valoare de 1000 de euro”, au explicat, pentru brasovtv.com, surse judiciare.

Păgubiții au depus plângeri penale, iar polițiștii austrieci au început ancheta și au emis mandat european de arestare pe numele bărbatului implicat. Principalul suspect a reușit să părăsească Austria și a stat ascuns în Brașov. Acum polițiștii l-au prins, iar procurorii l-au prezentat unui judecător de drepturi și libertăți al Curții de Apel Brașov pentru confirmarea mandatului european de arestare.

După îndeplinirea tuturor formalităților, bărbatul va fi extrădat pentru continuarea cercetărilor în dosarul penal deschis de polițiștii austrieci sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat.

Inculpatul beneficiază de prezumția de nevinovăție până când magistrații vor pronunța sentința definitivă.


România are nevoie de ONG-uri și presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul!
Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: