18
Sâm, Mai

Eveniment

Lucrările de pe strada 13 Decembrie, din cartierul Tractorul, sunt în plină desfășurare.

Astăzi viceprimarul Brașovului, BARABAS LASZLO împreună cu directorul de exploatare a Companiei Apa  Brașov, Teodor Sava au fost pe șantier pentru a vedea stadiul lucrărilor și pentru a prezenta rezultatele dezvoltării tronsonului de drum, până în acest moment.

Veșnica problemă a inundaților din zonă pare că s-a încheiat. După ani întregi în care după fiecare ploaie serioasă cartierul Tractorul era inundat, autoritățile par că au găsit rezolvarea.

Reprezentanții Companiei Apa Brașov spun că nu vor mai exista probleme de acum deoarece toate reziduurile au fost înlăturate din canale în mod corespunzător.

 


România are nevoie de ONG-uri și presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul!
Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: