13
Lun, Mai

sursa foto: ARHIVĂ

Eveniment

Poliţiştii Serviciului de Investigare a Criminalitații Economice, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria  Brașov, au efectuat 14 percheziţii, la data de 22 iunie, în județele Brașov, Covasna și Suceava, într-un dosar penal deschis pentru contraband cu tutun.

 

,,Activitățile s-au desfășurat la locuințele mai multor persoane cu privire la care exista bănuiala că, în perioada martie-iunie 2019, ar fi deținut la domiciliile lor și ar fi vândut către diverse persoane din municipiul Brașov și din localitățile învecinate țigări de proveniență Ucraina, fără timbru de accizare, deși cunoșteau faptul că acestea provin din contrabandă.

În urma perchezițiilor, au fost descoperite și ridicate  aproximativ 7.600 de pachete de țigări (peste 150.000 de țigarete de contrabandă),  precum și 574 de litri de alcool, nemarcat fiscal cu timbru de acciză, pentru care nu există documente legale de proveniență și care era deținut în afara antrepozitului fiscal.

De asemenea, au fost indisponibilizați 43.000 de lei, cu privire la care există indicii că provin din comercializarea ilegală de țigări.

Polițiștii au condus la audieri șase persoane, iar, în urma probatoriului administrat, au reținut, pentru 24 ore, doi bărbați, de 51, respectiv 52 de ani, din județul Suceava și județul Brașov. Aceștia au fost introduși în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al I.P.J. Brașov, iar, la data de 23 iunie 2019, Parchetul de pe lângă Judecătoria Brașov a dispus, față de ei, măsura controlului judiciar.

Acțiunea a fost efectuată cu sprijinul Direcției Operațiuni Speciale, Serviciului Criminalistic Brașov, Poliției Municipiului Brașov, serviciilor pentru acțiuni speciale Brașov și Covasna, Serviciului de Investigare a Criminalitații Economice Suceava și jandarmilor din cadrul I.J.J. Suceava”, se precizează într-un comunicat de presă al I.P.J. Brașov.


România are nevoie de ONG-uri și presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul!
Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: