26
Vin, Apr

Eveniment

Autorităţile din Prahova au confirmat existenţa a cinci noi focare de pestă porcină africană, patru suspiciuni fiind confirmate la porci din gospodării, iar a cincea la un mistreţ.

Numărul total al focarelor de pestă orcină confirmate în jdueţul Prahova ajunge astfel la 23.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Prefecturii Prahova, Raluca Eparu, analizele de laborator au confirmat cinci suspiciuni ale unor noi focare de pestă porcină africană. Astfel, cele cinci noi focare au fost confirmate în comuna Poienarii Burchii, sat Cărbunari, la un porc, în comuna Târgşorul Vechi, sat Târgşoru Vechi la trei porci din gospodării şi la un mistreţ în Fondul de Vanatoare 33 Nucet.

În urma noilor confirmări, numărul total de focare de pestă porcină africană ajunge în judeţul Prahova la 23. Boala a fost confirmată în comunele Poienarii Burchii, Târgşorul Vechi, Gorgota, Şirna şi Brazi.

Trei dintre aceste focare sunt la porci mistreţi. 

Alertă în județul Brașov după ce au fost descoperite mai multe focare de pestă porcină în județ și în proximitatea acestuia. Autoritățile s-au mobilizat și fac tot posibilul să nu se răspândească acestă boală. Astfel, s-au luat măsuri legate de biodiversitate, biosecuritate, măsuri legate de autorizare, de abatorizare și de transportul animalelor. De asemenea, fermele trebuie să fie pregatite corespunzător în ceea ce privește tranzacția cu animale și carne.

Potrivit directorului executiv al Directiei Sanitar Veterinare si pentru Siguranța Alimentelor, Dorin Enache, județul Brașov este înconjurat de focare de infecție, singurele judeţe învecinate Braşovului, în care nu au fost descoperite cazuri de pestă porcină fiind Mureşul şi Sibiul.

Alte măsuri drastice ce este posibil să se impună sunt uciderea preventivă a animalelor în zona de focar și în curțile infectate și chiar uciderea tuturor porcilor din zona respectivă.

Ce este foarte important de știut despre acest virus sunt următoarele aspecte:

este foarte rezistent la frig sau îngheţ

este activ până la 18 luni în frigider

carnea se poate trata termic la peste 80º C, timp de cel puţin 15 minute. NU poate fi distrus prin nicio altă formă de conservare, afumare sau congelare

rezistă între 75-80 de zile în cadavrele intrate în putrefacţie

rezistă peste 150 de zile în dejecţiile provenite de la animalele bolnave

singura metodă de eliminare completă a bolii este uciderea porcilor bolnavi şi neutralizarea cadavrelor



România are nevoie de ONG-uri și presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul!
Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: