10
Vin, Mai

sursa foto wall-street.ro

Eveniment

Compania Naţională de Căi Ferate CFR SA are în derulare proiecte de modernizare a 636 de poduri şi podeţe la nivelul reţelei feroviare, proiecte care beneficiază de finanţare nerambursabilă.

Regionala Braşov va beneficia și ea de intervenții în cadrul programului destinat exclusiv lucrărilor de modernizare poduri, podeţe şi tuneluri de cale ferată, în urma acestora viteza de rulare a trenurilor urmând să crească.

Programul este structurat în două etape și au fost incluse în el modernizările a 219 de poduri şi podeţe de pe raza regionalelor de cale ferată Brașov, Bucureşti, Craiova, Timişoara, Cluj, Iaşi, Galaţi şi Constanţa.

"Din cele 64 de poduri/podeţe incluse în etapa I a programului destinat exclusiv lucrărilor de modernizare poduri, podeţe şi tuneluri de cale ferată au fost finalizate lucrările de modernizare a 45 de obiective aflate pe raza regionalelor CF Bucureşti, Craiova, Timişoara, Cluj, Iaşi, Braşov şi Constanţa, în curs de execuţie fiind lucrările la ultimele 19 poduri şi podeţe de pe raza regionalelor CF Timişoara, Bucureşti, Cluj şi Craiova", se menţionează în comunicatul companiei de infrastructură feroviară remi catre agerpres.ro

În etapa a II-a a programului destinat exclusiv lucrărilor de modernizare poduri, podeţe şi tuneluri de cale ferată, lansată la nivel regional începând cu luna iulie a acestui an, prin publicarea în SICAP a procedurilor de licitaţie pentru elaborarea studiilor de fezabilitate, CFR SA a inclus 155 de poduri/podeţe aflate pe raza regionalele CF Bucureşti, Craiova, Timişoara, Cluj, Iaşi, Braşov şi Galaţi.

Din cele 155 de poduri şi podeţe incluse în această a II-a etapă, pentru 34 de poduri şi podeţe aflate pe raza regionalelor CF Cluj şi Braşov, în luna august s-au încheiat contractele pentru elaborarea studiilor de fezabilitate.

 

 


România are nevoie de ONG-uri și presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul!
Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: