26
Vin, Apr

sursa foto brasovcity.ro

Eveniment

Firma de arhitectură JB Architecture (JBA) a prezentat ieri, într-o întâlnire cu reprezentanți ai Ordinului Arhitecților Brașov, Direcției de Cultură și ai direcțiilor de specialitate din Primăria Brașov, conceptul de transformare a zonei dintre Star și Modarom în piață pietonală.

Prin amenajarea suitei de spații publice aflate între clădirea Modarom și centrul comercial Star se dorește crearea unui un pol pietonal important aflat la capătul de nord-vest al străzii Republicii în oglindă cu Piața Sfatului.

Piața Prefecturii

Actualmente, spațiul din fața prefecturii are un caracter funcțional și neunitar. Acest spațiu își împarte suprafața între zone destinate circulației rutiere, circulației pietonale, spațiul verde și spațiul comemorativ. În locul acestui sistem de spații care satisfac în parte câte o singură necesitate, se propune o piață care devine suport pentru toate aceste funcțiuni, dar permite și desfășurarea unor funcțiuni noi, cum ar fi evenimente culturale, comerciale sau cu caracter civic. Piața Prefecturii devine un spațiu public care din punct de vedere arhitectural răspunde caracterului reprezentativ al clădirilor publice care definesc conturul spațial.  În piață va fi amenajată și o fântână arteziană încastrată în paviment, cu coloane de apă, concept care permite utilizarea spațiului și pentru diferite evenimente.

Bulevardul Eroilor (segment Modarom – Star)

Segmentul Bulevardului Eroilor din dreptul clădirii Universității Transilvania (Facultatea de Inginerie Mecanică) devine corp comun cu piața nou creată. Nu există diferențe de nivel de tip bordură și pavimentul este unitar pe toată suprafața pieței (excepția fac zonele de racord cu străzile adiacente și spațiile verzi sau memoriale unde apar diferențe în stereotomia pavimentului sau în tipul pavimentului).

Segmentul Bulevardului Eroilor din dreptul Colegiului Național Unirea devine un spațiu de tip shared space care permite utilizarea pietonală concomitent cu traficul rutier ocazional (permis doar riveranilor, intervențiilor de urgență și aprovizionării). Caracterul principal al acestui spațiu va fi determinat de o vegetație abundentă constituită din copaci de tale medie și mare.

Strada Postăvarului

Această stradă are un caracter de tranzit, clădirile adiacente neavând accese din această stradă (Există un singurul acces în clădirea Colegiului Național Unirea). Pavimentul nu va avea de denivelări de tip bordură iar spațiul va putea fi utilizat concomitent de traficul rutier ocazional și de tranzitul pietonal.

Strada Politehnicii, segmentul din dreptul Colegiului Național Unirea

Câteva dintre casele adiacente străzii au deja spații comerciale sau de alimentație publică la parter. Este de așteptat și dezirabil în același timp ca în viitorul apropiat și alte case de pe această stradă să dezvolte funcțiuni publice la parter (spații comerciale și alimentație publică de mici dimensiuni). Prin amenajarea străzii se dorește  sprijinirea dezvoltării acestor funcțiuni publice, în mod deosebit prin tipologia iluminatului public și prin stereotomia (modul de tăiere, de fasonare și de îmbinare, n.n.) pavimentului.

Trotuarul străzii Bălcescu din dreptul Colegiului Național Unirea.

Restrângerea traficului rutier în zonele descrise mai sus permite lățirea trotuarului din dreptul Colegiului Național Unirea. Pentru a permite un dialog vizual între curtea colegiului și trotuar se propune înlocuirea umpluturii de zidărie din arcadele zidului de împrejmuire cu confecții metalice. Glafurile acestor arcade vor fi amenajate ca locuri de șezut.

Curtea Colegiului Național Unirea.

Într-o etapă distinctă, posibil ulterioară acestui proiect, se propune înlocuirea pavimentului existent astfel încât să desemneze zonele destinate recreării și a activităților sportive școlare. Se propune plantarea unui șir de arbori de talie medie în vecinătatea zidului de împrejmuire către strada Bălcescu.

Curtea Facultății de Inginerie Mecanică

Tot Într-o etapă distinctă, posibil ulterioară acestui proiect, se propune reamenajarea curții pentru a satisface activitățile de recreere și cele reprezentative. Vegetația existentă va fi menținută (după evaluarea sănătății arborilor) și completată.

Traficul

Traficul rutier în zona studiată va fi permis doar riveranilor, autovehiculelor și autospecialelor pentru intervenții de urgență cât și traficului de aprovizionare (limitat la un orar convenit).

Parcările amenajate pe străzile din zona studiată vor fi relocate.

Se propune ca locurile de parcare amenajate pe Bulevardul Eroilor în vecinătatea Pieței Prefecturii să fie rezervate angajaților Prefecturii Brașov și în număr limitat pentru Colegiul Național Unirea și pentru Facultatea de Inginerie Mecanică. Numărul locurilor de parcare rezervate va fi stabilit consultând instituțiile afectate.

Locurile de staționare ale taxiurilor de pe Bulevardul Eroilor vor fi relocate pe strada N. Bălcescu, vis-a-vis de centrul comercial Star.

Aceste propuneri vor fi analizate și validate prin studiul de trafic inițiat de primăria Municipiului Brașov.


România are nevoie de ONG-uri și presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul!
Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: