08
Mie, Mai

sursa foto: ARHIVĂ

Eveniment

De 27 de ani, la nivel mondial, ziua de 3 Decembrie reprezintă Ziua Internaţională a Persoanelor cu Dizabilităţi.

Un prilej de a-i sărbători pe o parte dintre concetățenii noștri, oameni dragi, care dețin o multitudine de abilități. Un prilej pentru a-i motiva pe brașoveni să combată discriminarea și să sprijine inițiativa Adunării Generale a Organizației Națiunilor Unite pentru 2019:  „Viitorul este accesibil“ - lumea întreagă să devină mai responsabilă în ceea ce privește integrarea persoanelor cu dizabilități în societate.

Marcarea zilei de 3 Decembrie are ca obiectiv promovarea unei mai bune înțelegeri de către autoritățile publice și mediul privat a problemelor cu care se confruntă persoanele cu dizabilități, și care se răsfrâng asupra demnității, a drepturilor și a bunăstării acestora. Este totodată o ocazie, pentru noi toți, de a demara acțiuni care să producă o schimbare de atitudine față de acești semeni, prin eliminarea barierelor sociale în ceea ce privește implicarea lor în diverse sfere de activitate și facilitarea accesului acestor persoane la serviciile oferite de instituții publice și societăți comerciale.

Drepturile persoanelor cu dizabilități, văzute prin ochii lor

În acest sens, din 25.11.2019, când s-a sărbătorit Ziua Mondială de luptă împotriva violenței asupra femeii, și până pe 03.12.2019, de Ziua internațională a persoanelor cu dizabilități, la nivelul locuințelor protejate, a centrelor de îngrijire și asistență, a centrelor de recuperare, a centrului maternal și a centrelor de zi din subordinea DGASPC Brașov s-a desfășurat competiția „Stop stigmatizării! Stop violențelor!“. Aceasta a constat în realizarea de către persoanele cu dizabilități – copii și adulți - a unor desene artistice având ca temă drepturile persoanelor cu dizabilități și alte victimelor violenței domestice, care vor fi folosite drept imagini pentru realizarea calendarului personalizat al DGASPC Brașov pentru anul 2020.

Ne exprimăm speranța că, prin organizarea acestor manifestari, în care sunt implicate direct persoanele cu dizabilități, să punem în valoare și să promovăm talentul și abilitățile deosebite ale acestor persoane speciale și să eliminăm barierele, astfel încât viitorul să le fie accesibil, acest deziderat reprezentând și una din misiunile DGASPC Brașov.

„Ghișeul virtual“ - accesibilizarea comunicării cu persoanele cu dizabilități

Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Brașov continuă demersurile de a accesibiliza accesul persoanelor cu dizabilități la informațiile furnizate de serviciile din structura sa, asigurând, din acest an, accesibilizarea audio a site-ului instituției, venind astfel și în sprijinul persoanelor nevăzătoare. Mai mult, își dorește lansarea, în prima parte a anului viitor, a „Ghișeului virtual“, locul în care brașovenii vor putea obține online, în timp real, toate informațiile și formularele de care au nevoie pentru încadrarea într-un grad de handicap, pentru obținerea tuturor prestațiilor sociale la care au dreptul ca și persoane cu dizabilități, pentru a sesiza online toate situațiile de abuz, neglijare și violență asupra copiilor, adulților sau bătrânilor, cu sau fără dizabilități.

De asemenea, de la „Ghișeul virtual“ vor putea fi îndrumați, în timp real, atunci când problema pe care o ridică nu este de competența DGASPC Brașov, către instituția sau instituțiile în măsură să le rezolve problemele.

19318 persoane cu dizabilități la nivelul județului Brașov: 17.936 adulți și 1.382 copii

În anul 2019, 8440 de persoane au depus dosare la DGASPC Brașov în vederea evaluării și încadrării, respectiv reîncadrării, în grad de handicap, fiind emise de către Comisia de Evaluare a Persoanelor Adulte cu Handicap Brașov un număr de 8282 certificate de încadrare în grad de handicap pentru persoane adulte, și un număr de 921 certificate de încadrare în grad de handicap pentru copii, emise de Comisia pentru Protecția Copilului Brașov.

La nivelul DGASPC Brașov au fost procesate, în primele 11 luni ale anului, un număr de 19.318 dosare de handicap, din care 17.936 adulți și 1.382 copii. De asemenea, un număr de 233 de brașoveni cu dizabilități au solicitat eliberarea cardului european de dizabilitate, 2.157 au cerut scutire de la plata tarifului de utilizare a rețelelor de drumuri naționale în baza rovinietei, și 33 au cerut plata dobânzii la creditele de care pot beneficia persoanele cu handicap grav sau accentuat ori persoana care are în îngrijire cel puţin un copil cu handicap grav sau accentuat, conform prevederilor Legii 448/2006, republicată.

În centrele rezidențiale ale DGASPC Brașov sunt găzduite, în acest moment, 326 de persoane cu dizabilități, din care 121 de copii și 205 adulți”, se precizează într-un comunicat de presă al conducerii D.G.A.S.P.C. Brașov.


România are nevoie de ONG-uri și presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul!
Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: