04
Sâm, Mai

Eveniment

Mai sunt doar câteva zile până la sărbătoarea Crăciunului.

Aceasta este cea mai frumoasă perioada a anului și momentul în care dăruim un cadou celor dragi. Dacă nu ați ajuns să cumpărați nimic până acum, timpul nu este pierdut. Târgul numit „Cadouri de Crăciun” are loc la ITC și este deschis până pe data de 22 decembrie.

La eveniment sunt prezenți comercianți români, producători și importatori, cu produse variate, cadouri originale și utile, adresate tuturor categoriilor de vârstă și tuturor gusturilor. Puteți găsi de la  articole vestimentare, bijuterii și parfumuri până la jucării, sortimente de ceai, ornamente pentru brad și decorațiuni de sărbătoare.

În cadrul târgului sunt prezenți și voluntari ai Centrului Hospice „Casa Speranței” din Brașov. Aceștia îi așteaptă pe vizitatori cu felicitări, globuri și căsuțe cu led.

La ediția din acest an vor fi ateliere dedicate atât copiilor cât și adulților, în cadrul cărora, participanții vor crea un cadou unic, personalizat pentru cineva drag lor. Intrarea este liberă, iar târgul va fi deschis vizitatorilor, zilnic, între orele 10:00-19:00. Informațiile și programul atelierelor sunt disponibile pe site-ul dedicat, www.itcbv.ro.

 

 


România are nevoie de ONG-uri și presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul!
Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: