04
Sâm, Mai

Eveniment

O serie de măsuri legislative vor intra în vigoare de la sfârșitul lunii ianuarie 2020.

Noua legislație aduce modificări în ceea ce privește cuantumul unor sancțiuni în cazul în care nu se respectă legea... Se mărește de la 100 la 500 de lei organizarea de petreceri cu caracter privat și utilizarea de aparatură muzicală la intensitate ce poate tulbura liniștea locuitorilor. De asemenea, se mărește de la 500 la 1500 de lei refuzul unei persoane de a furniza date pentru stabilirea identității.

În modificările legislative intră și dreptul polițiștilor în ceea ce privește controlul corporal efectuat.

Polițistul este îndreptățit să solicite persoanei care face obiectul legitimării să țină mâinile la vedere și, după caz, să renunțe temporar la mijloacele ce pot fi folosite pentru un atac armat.

Polițistul este îndreptățit să solicite persoanei care face obiectul controlului corporal să adopte o poziție inofensivă, ce permite realizarea efectivă și în siguranță a acestui control.

Potrivit Legii nr. 192/2019 pentru modificarea și completarea unor acte normative din domeniul ordinii și siguranței publice, prin atac armat se înțelege atacul săvârșit de o persoană cu o armă de foc sau cu obiecte, dispozitive, substanțe sau animale ce pot pune în pericol viața, sănătatea ori integritatea corporală a persoanelor.

 


România are nevoie de ONG-uri și presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul!
Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: