02
Joi, Mai

Eveniment

Accidentul a avut loc pe strada 13 Decembrie.

O femeie a ajuns la spital după ce a fost lovită de o mașină.

,,În această dimineață, în jurul orei 07.50, un conducător auto, de 54 de ani, care conducea un autovehicul pe strada 13 Decembrie din municipiul Brașov, a surprins și accidentat un pieton, femeie, în vârstă de 56 ani, care era angajată în traversarea străzii. Victima a fost transportată la spital în vederea acordării de îngrijiri medicale. La testarea conducătorului auto din punct de vedere al prezenței alcoolului în aerul expirat rezultatul a fost 0”, a explicat, pentru brasovtvcom., purtătorul de cuvânt al I.P.J. Brașov.

În cauză, s-a întocmit dosar penal în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de "vătămare corporală din culpă".


România are nevoie de ONG-uri și presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul!
Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: