06
Lun, Mai

sursa foto: stiripesurse.ro

Eveniment

Televiziunea de stat iraniană a anunţat miercuri că, minim 80 de "terorişti americani" au fost ucişi în atacurile ce au implicat 15 rachete lansate de Teheran asupra unor ţinte americane din Irak, adăugând că niciuna dintre rachete nu a fost interceptată, transmite Reuters, potrivit Agerpres.

Televiziunea de stat, citând un oficial de rang înalt din cadrul Gardienilor Revoluţiei, a relevat de asemenea că Iranul are în vedere alte 100 de ţinte în regiune dacă Washingtonul recurge la orice represalii. De asemenea, a indicat că elicoptere americane şi echipament militar au fost "grav avariate".

Pe de altă parte, armata irakiană anunţă că bazele coaliţiei au fost lovite de 22 de rachete, 17 dintre ele lovind baza Al-Asad, din provincia Anbar,anunţă CNN potrivit news.ro

Armata irakiană a emis o declaraţie înm urma atacului iranian cu rachete asupra bazelor în care se află militari americani.

Conform declaraţiei, 22 de rachete au vizat bazele coaliţiei, 17 dintre ele lovind baza aerriană Al-Asad, din provincia Anbar, inclusiv două care nu s-au detonat.

Cinci rachete au lovit baza din Erbil, din nordul Irakului.

Nu s-au înregistrat victime în rândurile forţelor de securitate irakiene.

Iranul a lansat, la primele ore ale zilei de miercuri, atacuri cu rachete asupra forţelor conduse de SUA în Irak, ca represalii pentru atacul SUA cu dronă asupra unui comandant iranian a cărui ucidere a stârnit temeri privind un război mai amplu în Orientul Mijlociu.

 


România are nevoie de ONG-uri și presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul!
Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: