17
Vin, Mai

Eveniment

Vaccin gratuit de la stat pentru o boală care a ucis mii de femei.

Din această săptămână se reia campania de vaccinare împotriva virusului HPV. Primele 20.000 de doze de vaccin au fost deja distribuite la nivelul Direcţiilor de Sănătate Publică.

Primii pe listă sunt copiii ai căror părinți au cerut deja dozele între anii 2017-2018.  Adolescentele cu vârsta cuprinsă între 11 și 14 ani au nevoie de două doze de vaccin la o distanță între cinci și 13 luni, în timp ce fetele peste 15 ani au nevoie de trei doze.

Ministerul Sănătății a anunțat faptul că poate suplimenta stocul de vaccinuri până la peste două milioane de doze, însă oamenii trebuie să conștientizeze pericolul virusului. Vaccinul trebuie făcut înaintea oricărui act sexual, iar pentru a primi vaccinul gratuit în cursul acestui an trebuie făcută o cerere în luna ianuarie-februarie. 

În România, anual, aproximativ 4.300 de femei sunt diagnosticate cu virusul papiloma, care provoacă cancer de col uterin, iar în jur de 2.000 de femei pierd lupta cu boala. Rata de mortalitate cauzată de cancerul de col uterin în România  este cea mai mare din Uniunea Europeană, potrivit romaniatv.net.

Părinții sunt sfătuiți să solicite informații medicilor cu privire la vaccinare.

 


România are nevoie de ONG-uri și presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul!
Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: