17
Vin, Mai

Eveniment

Prefectul Brașovului a mediat un diferend care putea crea o problemă gravă de mediu.

Prefectul Mihai-Cătălin Văsii a mediat astăzi, 8 ianuarie, diferendul dintre operatorul public de salubritate Hidro-Sal Com și Fin-Eco SA, operatorul singurului depozit ecologic de deșeuri din județ. Au participat la întâlnire reprezentanții celor două societăți comerciale, ai Gărzii de Mediu, precum și primarii din Hărman, Teliu, Vama Buzăului și administratorul public al comunei Prejmer.

Hidro-Sal, care are ca asociați UAT-urile Prejmer, Vama Buzăului, Hărman și Teliu, a sesizat Instituției Prefectului faptul că Fin-Eco i-a restricționat accesul la depozitul de deșeuri. La rândul său, Fin-Eco acuză existența unor restanțe la plată din partea Hidro-Sal.

„Problema este că, practic, există un cerc vicios: cetățenii plătesc cu întârziere taxa de salubritate către primării, primăriile plătesc, la rândul lor, cu întârziere, către Hidro-Sal, iar aceasta acumulează restanțe la Fin-Eco. În orice caz, restricționarea accesului operatorului de salubritate la depozitului de deșeuri nu rezolvă problema, ci, dimpotrivă, creează una gravă, de mediu, afectând mai multe comunități din județ. Acesta este motivul care m-a determinat să încerc o mediere între părți. Soluția pe care am propus-o și care a fost agreată de cei doi operatori, precum și de reprezentanții celor patru UAT-uri este ca Hidro-Sal să achite debitul imediat ce i se deblochează contul, având disponibilă suma după ce primăriile au virat banii la finele lunii decembrie, iar Fin-Eco să-i permită accesul la depozitul de deșeuri. Ulterior, va avea loc o întâlnire a conducerilor celor două societăți și a primarilor din cele patru comune, pentru a identifica o soluție pe termen lung, astfel încât să se evite în viitor o situație similară, care să afecteze cetățenii și mediul", a declarat prefectul Mihai-Cătălin Văsii.     

 


România are nevoie de ONG-uri și presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul!
Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: