20
Lun, Mai

sursa foto: b1.ro

Eveniment

Indicele ROBOR la 3 luni, în funcţie de care sunt calculate dobânzile la majoritatea creditelor în lei, a scăzut la 2,87%, potrivit datelor publicate, joi, de Banca Naţională a României.

Indicele ROBOR la 6 luni a ajuns la cel mai mic nivel din iunie 2018 până în prezent.

Joi, ROBOR la 3 luni a scăzut de la 2,89% la 2,87%, cel mai mic nivel din 16 ianuarie 2019, când a fost 2,87%.

Totodată, ROBOR la 6 luni a scăzut de la 3,04% la 3,01%. Acesta este cel mai mic nivel din 13 iunie 2018, când a fost 3,00%.

ROBOR este rata medie a dobânzii la care se împrumută, între ele, instituţiile bancare din România, în lei, iar evoluţia sa este legată, în principal, de nivelul de lichiditate existent în piaţă.

BNR a publicat, în mai 2019, indicele de referinţă trimestrial pentru creditele acordate consumatorilor (IRCC), care va înlocui ROBOR în calculul dobânzilor la majoritatea creditelor în lei. Nivelul acestuia, pentru al treilea trimestru din 2019, a scăzut la 2,36%, de la 2,66% în T2 2019.

 


România are nevoie de ONG-uri și presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul!
Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: