20
Lun, Mai

sursa foto: straitstimes.com

Eveniment

O informație primită la redacție în cursul dimineții, generează în mod firesc următoarea întrebare: care este politica, în plină criză, în problema testelor pentru depistarea COVID-19?

La acest moment, la Spitalul de Boli Infecțioase din Brașov există 500 de kituri, primite astăzi pentru efectuarea testelor, în condițiile în care, timp de 4 zile, nu s-au făcut teste din cauză că au lipsit kiturile.

Deși Organizația Mondială a Sănătății spune: ,,Testați, testați, testați!”, surse medicale susțin că aceste 500 de kituri de la Spitalul de Boli Infecțioase din Brașov ajung pentru aproximativ 10 zile, ceea ce înseamnă, în medie, 50 de verificări pe zi. Ce se întâmplă, prin comparație, în Nordul Italiei, în Padova de exemplu? Se testează zilnic între 1000 și 2000 de cazuri.

În România, la spitalele de stat, nu se fac teste la cerere pentru depistarea coronavirusului. La privat însă, da! Potrivit datelor furnizate redacției, de surse care au dorit să-și păstreze anonimatul, de vineri, 20.03.2020, o clinică privată din București face de astăzi teste pentru coronavirus, dar nu oricum. Contra cost! Și nu la orice preț!

Un reporter Brașov TV a sunat la respectiva clinică, în cursul dimineții, și i s-a spus că, ,,mai este nevoie de o aprobare, iar pentru test trebuie să se facă programare.” La întrebarea dacă există kituri, angajata clinicii care a răspuns la telefon a spus că, ,,încă nu sunt, dar urmează.” După câteva ore, angajata clinicii a revenit cu un apel, a spus că se poate face programare pentru test, iar rezultatele nu implică prezența obligatorie a pacientului la unitatea medicală, existând posibilitatea transmiterii concluziei prin telefon sau mail. La întrebarea cu privire la preț, angajata clinicii a răspuns: ,,350 de lei”. Fără să adreseze însă, vreo întrebare cu privire la eventuale simptome sau la eventuale călătorii ale solicitantului în zone cu risc.

Reporterul Brașov TV l-a contactat telefonic pe purtătorul de cuvânt al Ministerului Sănătății, pentru un punct de vedere. 

Oana Grigore a explicat că, la acest moment, nu sunt probleme. Pot cumpăra kituri de la furnizori atât cei de la stat, cât și cei de la privat.

Întrebată dacă ar putea fi favorizați cei din sectorul privat în ceea ce privește kiturile pentru depistarea coronavirusului, purtătorul de cuvânt al Ministerului Sănătății a răspuns: ,,Deocamdată nu este cazul, se va stopa o astfel de situație dacă va fi nevoie.”

UPDATE Ora 23:00

După publicarea materialului, un reputat medic din Brașov a trimis un mesaj la redacție. Îl publicăm integral:

,,De ce e importantă testarea? Pentru pacienții care au simptome de infecție cu coronavirus, testul poate aduce confirmarea sau infirmarea diagnosticului. În cazul unui pacient cu test pozitiv de coronavirus (adică prezenta infecție), toți cei care au venit în contact cu respectivul pacient trebuie testați pentru prezența infecție cu coronavirus, care poate fi pozitivă chiar și la pacienții fără simptome. În acest caz, e necesară izolarea pacientului respectiv. În cazul în care un asemenea pacient, care a venit în contact cu un alt pacient cu test pozitiv, nu beneficiază de testare și poate infecta mult mai mulți pacienți, în special pe cei în vârstă, cu boli asociate”.


România are nevoie de ONG-uri și presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul!
Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: