26
Vin, Apr

sursă foto: ceccarbusinessmagazine.ro

Eveniment

Măsuri de ultimă oră privind asistența socială.

În urma discuțiilor pe care primarul George Scripcaru a avut-o cu conducerea Direcției de Asistență Socială și cu șeful Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență, în vederea aplicării prevederilor Ordonanței militare nr.2/21.03.20202, primarul, în calitate de președinte al Comitetului Local pentru Situații de Urgență, a decis implementarea următoarelor măsuri:

Pentru persoanele în vârstă încadrate în categoria vulnerabile (estimare - aproximativ 1.500 de persoane):  

1. Asigurarea unei linii telefonice, Telverde 0800420123, care va funcționa ca Centru de consiliere și informare pentru persoanele vârstnice vulnerabile, gestionată de Direcția de Asistență Socială.

2. Membrii Academiei Seniorilor vor funcționa, cu sprijinul Direcției de Asistență Socială, ca și grup de suport pentru persoanele vârstnice vulnerabile.  

3. Achiziția a 1.500 de kituri ,,butonul roșu”. Extindere proiect ”Bunici în siguranța - sistem de teleasistență”, prin achiziția unui număr de 1.500 de kit-uri pentru persoanele vârstnice vulnerabile.  

4. Asigurarea unui număr suplimentar de 90 locuri de cazare temporară (pe perioada restricțiilor impuse de coronavirus) pentru persoanele vârstnice care au nevoie de îngrijire permanentă în următoarea perioadă. 60 de locuri au fost amenajate, iar în următoarele zile se vor achiziționa alte 30 paturi suplimentare și alte materiale ce sunt necesare (lenjerii, prosoape etc). Solicităm sprijinul Secției de pneumologie pentru efectuarea, de urgență, a analizelor necesare pentru intrarea în colectivitate a acestei categorii de persoane, pentru identificarea persoanelor cu afecțiuni pulmonare transmisibile, de ex. TBC   

5. Contractarea de servicii sociale de îngrijire la domiciliu pentru persoane vârstnice vulnerabile.

6. Începând de mâine se suspendă Campania DAR DIN SUFLET PENTRU SENIORI de acordare a tichetelor la sediul DAS. Potențialii beneficiari vor alege fie tichete, care vor fi transmise prin poștă, fie de un pachet care va conține produse alimentare de bază în valoare de 100 lei. 

Pentru persoanele fără adăpost încadrate în categoria vulnerabile

7. Amenajarea unui centru de cazare pentru persoanele fără adăpost, altele decât cele aflate deja în izolare la Centrul pentru persoane fără adăpost. Acest centru va fi amenajat într-o locație pusă la dispoziția municipalității de un operator economic, care s-a oferit să acorde acest spațiu pentru cazare. Acest centru este o soluție pentru degrevarea Unității de Primiri Urgențe, de la Spitalul Județean, de persoanele care se încadrează în această categorie, fără a interfera cu persoanele cazate în Centrul de pe str. Zizinului, unde deja s-a instituit măsura de restricționare a ieșirilor. Această soluție a fost pusă în practică în urma în solicitării șefei UPU, Cristina Vecerdi. Același operator economic va asigura și masa caldă pentru aceste persoane. Se va lucra în colaborare cu Spitalul Județean și cu Secția de Psihiatrie pentru a interveni, în funcție de situație. Centrul va funcționa cu caracter restrictiv, beneficiarii nu vor mai avea varianta de a ieși și a intra după propria voință- măsura fiind luată pentru diminuarea riscului de contaminare a lor și a comunității.

Decizii privind asigurarea resurselor umane necesare 

a) Vor fi puse la dispoziția personalului DAS camere de cazare în incinta imobilului din str. Gladiolelor nr. 4. Această măsură vizează asistenți medicali, îngrijitori, infirmiere și supraveghetori de noapte a căror domiciliu este în altă localitate și care desfășoară activități specific îngrijirii persoanelor vulnerabile în aceasta perioadă (persoane vârstnice sau persoane fără adăpost). 

b) Se va suplimenta personalul DAS cu angajați ai Serviciului Administrare Creșe pentru a desfășura activități specifice în locațiile în care vor fi asistate persoanele vârstnice și persoanele fără adăpost (asistente medicale, bucătari, personal de îngrijire etc.).

c) Se vor face angaja, în regim de urgență, 5 persoane pentru îngrijirea la domiciliul a persoanelor vârstnice și a 5 supraveghetori pentru persoanele fără adăpost. În cazul în care nu vom reuși angajarea acestor persoane, vom apela la sprijinul asociațiilor și fundațiilor din domeniul social.

d) Personalul angajat al primăriei, DAS și a celorlalte entități subordonate Consiliului Local va participa, în funcție de solicitările persoanelor vulnerabile, pentru distribuirea produselor necesare acestor persoane.

Alte măsuri:

Având în vedere că există deja două precedente a unor beneficiari ai Centrului pentru persoane fără adăpost, care au încălcat regulamentul de funcționare a acestui centru (o persoană a atacat un îngrijitor cu cuțitul, iar o alta a părăsit centru, după care s-a întors, solicitând să beneficieze de serviciile centrului), Poliția Locală, cu sprijinul Poliției Brașov, va asigura ordinea și liniștea publică în acest incintă.

În funcție de evoluția situației, Direcția de Asistență Socială va apela și la sprijinul voluntarilor, care doresc să contribuie ala ajutarea acestor categorii vulnerabile din societate.


România are nevoie de ONG-uri și presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul!
Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: